Nicolae Ciucă – premierul României a vorbit, miercuri, după ședința de Guvern, despre noile măsuri de sprijin în contextul creșterii prețurilor la energie și la gaze naturale.

„Așa cum am promis, continuăm să venim cu măsuri de sprijin în contextul creșterii prețurilor la energie și la gaze naturale. În ședința de astăzi, am luat mai multe măsuri în acest sens:

– Am suplimentat bugetul Ministerului Energiei cu 335 de milioane lei, bani pe care îi vom aloca din impozitul asupra veniturilor suplimentare obținute din vânzarea gazelor naturale din producția internă proprie, extrase din perimetrele petroliere offshore și onshore de adâncime, pentru a asigura finanțarea măsurilor de sprijin la plata facturilor de energie electrică și gaze pentru consumatorii finali casnici și noncasnici.

Prin finanțarea acestor măsuri, vom asigura protecția necesară pentru consumatorii finali casnici și noncasnici, inclusiv marii consumatori economici, IMM-urile, spitalele, unitățile de învățământ și serviciile sociale.

– În paralel, am aprobat, printr-o ordonanță, procedurile și mecanismele prin care consumatorii vulnerabili vor intra în posesia voucherelor pentru energie, așa încât să ne asigurăm că toți consumatorii vulnerabili vor beneficia la timp de compensarea facturilor la energie.

Sunt aproximativ 4 milioane de români care se încadrează în criteriile de acordare a acestui sprijin pentru energie în valoare nominală de 1.400 lei, distribuit în două tranșe, menit să acopere o parte din cheltuielile cu energie, indiferent de natura acesteia: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

– Am aprobat, de asemenea, calendarul de rambursare a acestei scheme de sprijin care se adresează persoanelor vulnerabile, având în vedere că o parte din aceste sume vor fi asigurate prin fonduri de la UE”, a transmis Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL