Un tânăr bănuit că ar fi sustras un autoturism în scop de folosință și l-ar fi condus fără permis, depistat în trafic și reținut de polițiștii beiușeni.

Joi, 10 martie, la ora 09.20, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Drăgănești, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri beiușeni îl bănuiesc pe acesta că ar fi sustras autoturismul respectiv în scop de folosință, de pe raza municipiului București, din zona Gării de Nord, unde fusese lăsat neasigurat și cu cheia la îndemână, fapta nefiind reclamată, fiind bănuit că l-ar fi condus până în momentul opririi.

În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii rutieri beiușeni l-au reținut pe tânărul de 18 ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Bihor