Internaţionalul Marius Marin a afirmat într-un interviu difuzat pe canalul de YouTube al FRF, că „tricolorii” îşi doresc să le facă românilor cadou o victorie în partida cu Kosovo din Liga Naţiunilor la fotbal.

„Ne aşteaptă un meci foarte foarte greu, cu Kosovo, pentru că au jucători de calitate, joacă la echipe destul de bune. Sperăm să ne facem treaba cât mai bine şi să le facem cadou românilor o victorie. Ne dorim să terminăm neînvinşi, aşa cum am spus şi acum o lună. Vrem să încheiem toate meciurile cu victorie, pentru că aşa îţi creşti mentalitatea de învingător şi poţi deveni o echipă de top. Cred că ăsta trebuie să fie target-ul nostru. Sper ca suporterii să fie alături de noi, să ne susţină, pentru ca vrem sa ne îndeplinim obiectivul şi să ajungem acolo unde toţi ne dorim”, a declarat Marin.

 

El s-a arătat încă emoţionat de convocările la echipa naţională de seniori, chiar dacă au trecut mai bine de trei ani de la prima prezenţă.

„Când îmbraci tricoul echipei naţionale nu contează câte meciuri ai jucat, sunt emoţii incredibile când trăieşti acest moment. Mai ales când îţi cântă imnul, cred că sunt cele mai frumoase sentimente pe care poţi să le trăieşti. Pot spune că am realizat obiective personale cu echipa naţională, pentru că am fost la un Campionat European Under-21, la Olimpiadă şi apoi la Campionatul European din vară. Pot spune că mai lipseşte doar o prezenţă la Cupa Mondială”, a completat mijlocaşul.

Jucător al echipei italiene Pisa (Serie B), Marin speră ca în acest an formaţia sa să promoveze pe prima scenă a fotbalului din peninsulă.

„Eu vin după o perioadă foarte bună, sper să continui la fel. Important este să îmi fac treaba foarte bine la club şi rezultatele vin pe teren. Nu pot spune dacă vom promova sau nu, pentru că şi acum trei ani am fost foarte multe etape pe primul loc. Este un campionat foarte greu, sperăm să continuăm cu victorii pe linie. Este un an important pentru noi”, a mai spus Marius Marin.

România va înfrunta selecţionata Kosovo pe 15 noiembrie şi naţionala Ciprului pe 18 noiembrie, ambele de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimele două partide din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

AGERPRES