Românul care a stat în închisoare nevinovat spune că nu este supărat pe oficialii români care i-au refuzat întoarcerea în țară. Mai mult, spune că a primit amenințări că ar trebui să nu mai insiste cu cererile privind transferul său în România.
„Am fugit de Dumnezeu pentru că mă revoltasem. Cât timp a fost mama mea bolnavă, mă întrebam de ce trebuie să trec eu prin asta. Atunci când mama a murit, mi-am spus un lucru dăunător: „Marius, de acum poți face ce vrei!”. Am renunțat, în momentul acela, la principii și am luat-o pe arătură, m-am lăsat purtat de val. Așa am ajuns în China, în compania acelor oameni și așa am ajuns și în închisoare. Dar Dumnezeu are modalitățile lui de a-ți arăta când greșești. Numai dacă suferi, devii mai înțelept. Atunci când suntem mulțumiți nu ne gândim cum să creștem, ci doar cum să prelungim acea stare de bucurie. Când trecem prin suferințe și drame, abia atunci înțelegi. Momentele grele ne sunt date ca să creștem. Doar prin suferință putem crește. Așa am înțeles că nu trebuie să fiu supărat pe nimeni, nici chiar pe cei care au refuzat să mă aducă acasă. Trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a readus pe calea pe care trebuia să merg. În fiecare zi imi spun: „Doamne, condu tu mașina vieții mele. Atunci, totul devine miraculos. Singurul moment asupra căruia noi avem putere este prezentul. Am trecut peste tot ce s-a întâmplat în acei ani, în China. M-am întâlnit cu doamna Ana Birchall și mi-a confirmat că a primit scrisoarea mea, dar a venit mai apoi la Ministerul Justiției Cătălin Predoiu, în 2019, și nu a mai binevoit să trimită scrisoarea.
Am primit amenințări prin amabsador să nu mai insist cu transferul, pentru că voi fi adus acasă și voi face sub cele mai drastice condiții pedeapsa. Nu am încetat, am cerut în cotinuare. Tot în China e o româncă ce a primit 13,5 ani de închisoare pentru un caz ca al meu. Autoritățile știu de cazul acestei fete, dar nu fac nimic. Au trecut 4 ani, nu va rezista până la finalul pedepsei. Detenția pentru femei e mai rea decât ca la bărbați. Eu aveam dreptul la resturi de orez, dar acolo unde e fata nu există mâncare. Moare de foame. Are 28 de ani fata aia, e un copil. Ea nu suferă ca mine, ci mult mai greu. Eu aveam posibilitatea să sun acasă, la unchiul meu. Ea nu poate să facă acest lucru. Am vorbit cu o chinezoaică, au condiții groaznice. Femeile sunt puternice în China, bărbații sunt emasculați. Nu cred că strategia noastră este să treacă 10 ani. În prima parte a detenției n-am văzut lumina zilei, ești ținut într-un loc în care să ți se zdrobească orice urmă de încredere. Ei vor să te predai. În China nu se întreabă „de ce?”, a declarat Marius Balo în emisiunea „Legile Puterii”.