Cardurile de energie au fost deja distribuire în peste 2 milioane de locuințe din România, a anunțat Marcel Boloș. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că jumătate de milion din familiile din România și-au plătit facturiel din banii europeni.
În perioada 20 februarie – 16 martie 2023, românii vulnerabili au utilizat 155 milioane lei pentru plata facturilor la utilităţi, prin intermediul cardurilor de energie. În total, au fost efectuate peste 500.000 de plăţi, din care 88.000 (17,6%) prin mijloace electronice, a anuțat joi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
„La mai puţin de o lună de la startul utilizării cardurilor pentru energie, mai mult de jumătate de milion de familii au folosit banii puşi la dispoziţie din fonduri europene pentru a-şi achita facturile. Beneficiarii au la dispoziţie trei metode de plată, pentru a achita repede şi simplu facturile la energie. Sunt 9.000 factori poştali şi agenţi poştali cu aparate optice pentru scanat documente, la care se pot plăti facturile. De asemenea, a crescut numărul celor care achită online, faţă de primele zile de utilizare a aplicaţiei. Avem deja 88.000 astfel de plăţi. Am încercat, împreună cu Poşta Română, să punem la dispoziţia beneficiarilor toate informaţiile necesare pentru a-i sprijini pe parcursul implementării programului, iar pentru situaţiile punctuale aceştia primesc ajutor prin call center-ul dedicat 0319966”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
Peste 2 milioane de carduri, distribuite către beneficiari
Potrivit MIPE, până în prezent, 2.110.134 de carduri au ajuns la beneficiari, urmând ca numărul lor să mai crească pe măsură ce se soluţionează anchetele sociale.
Ministerul arată că, în situaţia în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieşte acolo, se recomandă: a) reglementarea juridică a situaţiei reale; b) solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum.
Rezultatul se transmite la Poştă, iar ulterior se actualizează lista.
Potrivit ministerului, beneficiază de această măsură aproximativ 4 milioane de români, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde lei.
Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare, şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire. În baza cardului se pot efectua plăţi în următoarele perioade: Pentru tranşa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023; Pentru tranşa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.
Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 27 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Ghidul cardurilor de energie
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, MIPE a întocmit un ghid cu situaţii speciale ce pot fi întâmpinate în implementarea măsurii: https://bit.ly/3YR0vOb
Platforma pusă la dispoziţie de Poşta Română pentru plăţi online poate fi accesată aici: https://www.posta-romana.ro/sprijin-pentru-romania.html,
iar ghidul pentru plata online facturilor poate fi găsit aici: https://bit.ly/40uzRMD
Informaţii detaliate despre cardurile de energie, precum şi îndrumări pot fi obţinute la call center-ul Poştei Române: 0319966.
Sursa: Realitatea Din PNL