Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că validarea Adinei Vălean pentru poziția de comisar european este o victorie în numele României și o confirmare a faptului că angajamentul PNL de a propune această poziție este „unul serios și responsabil.”
„Este în primul rând o victorie a României, întrucât, după repetatele rateuri ale Guvernului PSD-Dăncilă, care a făcut nominalizări complet nepotrivite, am reușit să obținem validarea noului comisar european, păstrând același portofoliu alocat țării noastre.
Votul zdrobitor din Parlamentul European este confirmarea faptului că angajamentul PNL de a propune pentru această poziție o persoană care să se bucure de recunoaștere la nivelul instituțiilor europene a fost unul serios și responsabil.
Spre deosebire de guvenarea anterioară, Guvernul Partidului Național Liberal s-a consultat în privința nominalizării cu Președintele României, Klaus Iohannis, reprezentatul țării noastre care beneficiază de cea mai mare credibilitate și încredere la nivel european, fapt care a contat semnificativ în succesul nominalizării.
Totodată, Guvernul PNL a respectat legislația în vigoare și instituția Parlamentului României, înaintând spre audiere propunerea Adinei Vălean pentru poziția de comisar european, înainte de audierea domniei sale din Parlamentul European.
Cu această ocazie, invităm PSD să-și asume eșecul înregistrat în perioada guvernării și să-și retragă europarlamentarii care au făcut subiectul nominalizărilor respinse, întrucât aceștia continuă să afecteze imaginea României la nivelul Parlamentului European”, a transmis Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.
Adina Vălean, propusă comisar european pentru Transporturi, a primit aviz favorabil în Comisia pentru Transporturi a Parlamentului Uniunii Europene. Au fost 36 de voturi „pentru”.