Ludovic Orban sta astăzi faţă în faţă nu cu parlamentarii, ci cu aleşii locali. Premierul interimar şi desemnat participă la Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România. La acelaşi eveniment va merge şi şeful statului Klaus Iohannis, în a doua parte a zilei.
Premierul Ludovic Orban a decis să nu meargă în Parlament pentru a-şi susţine miniştrii, aşa cum a făcut la prima învestire, ci să participe la Adunarea Generală a Comunelor, unde vor fi prezenţi peste 500 de primari. În a doua parte a zilei, la acest eveniment va participa şi preşedintele Klaus Iohannis.
Adunarea Generală a Comunelor din România îşi propune să identifice cauzele care determină diferenţele dintre oraşe şi sate şi să stabilească măsurile care se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.
Primarii cer ca modelul competiţiei pentru titlul de Capitala Europeană a Culturii să nu fie dedicat numai oraşelor, ci să existe şi o competiţie cu numită Capitala Europeană Rurala. Aceştia atrag atenţia că suprafaţa comunelor este de peste 90%, iar populaţia de peste 64%.
Primarii îi cer lui Klaus Iohannis să fie pilonul, dar şi vectorul principal pentru a susţine această propunere la nivelul UE.
Deciziile adoptate de Guvernul Orban nu au fost întotdeauna favorabile primarilor. Ludovic Orban a amânat intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru aleşii locali.
Deşi a promis alegeri în două tururi, măsura a fost sacrificată pentru a face posibilă declanşarea alegerilor anticipate.