Locomotiva unui tren personal a luat foc pe ruta Oradea - Valea lui Mihai: 100 de călători evacuaţi (FOTO)
Locomotiva unui tren personal a luat foc pe ruta Oradea - Valea lui Mihai: 100 de călători evacuaţi (FOTO)
100 de călători evacuaţi
În după-masa zilei de marți, 19 iulie, pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Tămășeu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Oradea - Valea lui Mihai.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 17.05, moment în care la fața locului au fost mobilizate operativ, echipajele Detașamentului 2 Oradea, ale Stației de Pompieri Săcuieni și ale Gărzii de Intervenție Sălard.
Locomotiva avea atașate 2 vagoane în care se aflau aproximativ 100 de călători. Pasagerii s-au autoevacuat, astfel că, din rândul acestora, nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii militari au acționat pentru stingerea incendiului, acordarea primului ajutor mecanicului de locomotivă și desprinderea locomotivei de restul garniturii.
Deși a sesizat focul, mecanicul locomotivei, un bărbat de 33 de ani, a continuat traseul în vederea opririi într-un loc sigur, care să permită accesul rapid al pompierilor, oprind trenul în zona drumului comunal, la punctul de trecere peste calea ferată. Din păcate, în urma gestului eroic, acesta a suferit arsuri de gradul II la membrele inferioare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Pompierii militari bihoreni apreciază eroismul acestuia și îî mulțumesc pentru spiritul civic de care a dat dovadă.
Incendiul a izbucnit la compartimentul motor, cauza probabilă fiind un conductor electric defect.
În urma producerii evenimentului, au ars locomotiva în proporție de 70%, 1500 litri motorină și un stâlp de curent electric din lemn aflat în apropierea locomotivei.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News










