Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat, luni, 27 mai 2019, sentinţa definitivă în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Pentru Liviu Dragnea, sentința de trei ani și șase luni de închisoare cu executare a fost menținută!

Șeful PSD are la dispoziție două ore să se predea la cea mai apropiată secție de poliție. După aceea urmează să fie dus la Penitenciarul Rahova.

La ultimul termen al procesului, din 20 mai, un procuror de la DNA a cerut judecătorilor să-l condamne pe Dragnea şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual, pentru care a fost achitat la instanţa de fond.

Procesul se află în faza de apel după ce, pe 21 iunie 2018, un complet de trei judecători de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul „DGASPC Teleorman”, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.