CFR Cluj s-a apropiat de calificarea în optimile Europa League. Campioana României a câștigat meciul de acasă, din etapa a patra, în fața francezilor de la Rennes, scor 1-0, după ce a fost dominată tot meciul de echipa din Ligue 1. Rondon a marcat golul victoriei, după care a fost eliminat, potrivit Mediafax.
Rennes a început în forță meciul din Gruia. În minutul 5, Hunou a trimis puternic din interiorul careului, dar Arlauskis a respins. 31 minute mai târziu, portarul campioanei României s-a făcut remarcat din nou. Niang a reluat cu capul o minge trimisă de pe partea dreaptă, dar goalkeeper-ul lituanian a intervenit și a respins în corner.
În repriza a doua, Arlauskis și-a salvat din nou în echipa. În minutul 54, portarul în vârstă de 31 a respins cu piciorul drept o minge periculoasă trimisă din interiorul careului.
CFR Cluj a reușit însă să spargă gheața pe teren propriu. În minutul 87, Deac a executat perfect un corner, iar Rondon a deschis scorul cu o lovitură perfectă de cap. Ardelenii au terminat însă meciul în 10 oameni, marcatorul golului a fost eliminat de centralul partidei în minutul 90. Rondon a intrat cu talpa pe tibia lui Niang.
Arbitrul a decis să acorde șase minute de prelungire, iar în minutul 90+4 Rennes a marcat, dar golul a fost anulat după ce Grenier a atins mingea cu mâna.
S-a încheiat 1-0 pentru CFR Cluj, care a rămas pe locul secund în grupa E, cu 9 puncte. Liderul grupei, Celtic Glasgow, s-a impus în fața echipei Lazio, scor 2-1, și s-a calificat în optimile Europa League.
Mario Junior Rondón Fernández este jucătorul care a adus victoria campioanei României, CFR Cluj, în etapa a patra din grupa E a Europa League. Echipa pregătită de antrenorul Dan Petrescu s-a impus cu 1-0 în fața formației din Ligue 1, Rennes, cu 1-0.
Intrat pe teren în minutul 71, în locul lui Traore, Mario Rondon, a reușit să deschidă scorul în Gruia. În minutul 87, Deac a executat perfect un corner, iar Rondon a marcat cu o lovitură perfectă de cap. Ardelenii au terminat însă meciul în 10 oameni, marcatorul golului a fost eliminat de centralul partidei în minutul 90. Rondon a intrat cu talpa pe tibia lui Niang.
„Nu sunt eu eroul, ci întreaga echipă este. Este meritul echipei, pentru că sunt lucruri pe care le lucrăm la antrenamente. Azi dimineață am lucrat la faze fixe și mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm. Am simțit motivația celui care intră pe parcurs și trebuie să își ajute echipa. Nu mi-am făcut decât munca”, a spus Rondon, la finalul meciului, la Digi Sport.
„Calificarea este importantă nu numai pentru club, ci și pentru întreaga țară. Vom lupta pentru primul loc”, a mai spus Rondon.
În minutul 87, Deac a executat perfect un corner, iar Rondon a deschis scorul cu o lovitură perfectă de cap.
„A fost un meci de infarct, mai ales pe final, când au venit peste noi. A fost și acea ocazie, nu mai știu ce a fost la noi în careu. E bine că s-a terminat așa, că am câștigat cele trei puncte, un meci pe care nu știu dacă meritam să îl câștigăm, dar cu suflet și dăruință se pot face lucruri mari. În niciun meci nu vrem să ne apărăm, dar întâlnim adversari puternici, care vin peste noi și vrem, nu vrem, trebuie să ne retragem E bine că Arlauskis a prins o zi mare și nu am luat gol. Totul e bine când se termină cu bine. Lucrăm foarte mult la fazele fixe la antrenamente, ne bucurăm că ne-a ieșit și în seara aceasta. Ați văzut că în ziua de azi fazele fixe decid meciuri”, a spus Ciprian Deac, la finalul meciului, la Digi Sport.
„Asta e viața de antrenor, este o viață foarte grea, la final când se termină cu bine suntem toți fericiți. Fără sacrificii, fără organizare, fără faze fixe și fără puțin noroc nu ai cum să bați o echipă mai bună ca tine, pentru că Rennes e mai bună, majoritatea jucătorilor din teren erau titulari la Under 21 (n.red. – echipa națională a Franței de tineret). Este o echipă fantastică.
Este un merit incredibil al jucătorilor, care s-au sacrificat și când te sacrifici, Dumnezeu te ajută. Lui Arlauskis i-am zis după meci că nu țin minte când a ma avut un meci așa bun. Dacă nu era într-o formă atât de bună, nu câștigam acest meci. Pe Rondon am fost supărat pentru că a luat roșu, nu avem mulți jucători pe lista UEFA. Doamne Ferește să mai pierdem atacanți.
Mai avem nevoie de un punct, fără un punct nu ne putem califica.
Pe bancă nu poți face nimic, doar să speri și să te rogi ca adversarii să rateze și tu să marchezi. Rondon a avut o mare ocazie înainte, a ratat și mă așteptam să marcheze ei, dar Rondon a marcat și a devenit eroul meciului. Este o diferență de nivel pe care băieții noștrii o echilibrează prin atitudine, spirit și cum se bagă pe teren.
Șase puncte cu Rennes e ceva … eu cred că încă visez, mai ales după ce am văzut cum au jucat cu PSG. Nu ar fi bine să sărbătorim prea mult, mai ales că duminică avem meci și nici calificați nu suntem”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.
În conferința de presă, antrenorul CFR-ului a mai adăugat: „Suntem într-o poziție incredibilă că după 4 meciuri să avem 9 puncte, dar încă sunt stresat și mă gândesc în continuare ce să facem să mai obținem un punct”.
Antrenorul echipei Rennes, Julien Stephan, a felicitat campioana României și a precizat că cele două eșecuri în fața grupării CFR Cluj din Europa League speră să îi ajute pe băieții lui în campionatul Franței.
„Am avut ocazii mai multe decât adversarul, dar fotbalul este despre eficienţă. Din păcate, astăzi, la fel ca la începutul sezonului, nu am putut să concretizăm. Părăsim competiţia. Este o decepţie. Incapacitatea noastră de a marca este o mare problemă în această perioadă a sezonului.
A fost excelent, concentrat, ne-a anulat toate ocaziile. Îi felicit pe cei de la CFR Cluj, foarte curajoşi, eficienţi. Mult succes în continuare!
Meciul de acasă s-a jucat în anumite circumstanţe, astăzi am avut ocazii mari. Este o decepţie mare să fim învinşi de două ori de CFR Cluj. Sper să ne ajute în campionat aceste meciuri din Europa League”, a declarat antrenorul echipei Rennes, Julien Stephan.
În situația în care Celtic s-a calificat deja în primăvara Europeană și Rennes nu mai are nicio șansă de calificare, CFR poate ajunge și ea printre ultimele 32 dacă obține un punct din ultimele două partide, scrie digisport.ro.
Mai mult, campioana se poate califica și dacă nu mai face niciun punct în Grupa E, cu o singură condiție: să piardă pe Olimpico cu un scor mai bun decât 2-1.
În această situație, dacă Lazio câștigă și meciul cu Rennes, cele două echipe ar termina la egalitate de puncte (9), dar românii ar avea avantajul meciurilor directe.
Clasament Grupa E
Știrea inițială:
„Dacă vom bate, vom avea tot şansa a treia. Lazio, dacă o va bate pe Celtic, nu e nicio difierenţă. Noi trebuie să jucăm după aia la Lazio, unde e greu de câştigat, şi utimul meci acasă cu Celtic, care pierde foarte greu meciuri. Noi suntem în urmă cu vreo 40 de milioane faţă de oricare altă echipă cu care jucăm. Rafinha, extrema dreaptă a lui Rennes, a costat 25 de milioane. Bugetul echipei pe 2 ani jumate, ca să nu zic trei. Când jucăm cu Clinceni, suntem favoriţi cerţi, dar cu Rennes, Rennes e favorită, Celtic e favorită, Lazio e favorită. Bugetul vorbeşte în fotbal, restul e vrăjeală! Noi suntem în urma lui Rennes, a lui Lazio, a lui Celtic şi în urma tuturor”, a declarat antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare partidei.
Antrenorul lui Rennes, Julien Stephan, a vorbit și el despre meciul cu CFR: „Cu CFR Cluj va fi un sfert de finală. Dacă-l vom câştiga, vom avea dreptul că mergem să jucăm o semifinală la Glasgow. Aceasta este starea de spirit pe care trebuie să o avem. Am obţinut un punct din nouă în primele trei meciuri, dintre care două au fost acasă. Ne trebuie cel puţin şapte puncte, chiar nouă dacă vrem să trecem de grupe. Este o misiune extrem de complicată. Vom juca împotriva unei echipe CFR Cluj bine poziţionată. Dacă vor câştiga mâine, vor fi aproape calificaţi”.
Echipele de start: CFR Cluj – Rennes
CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Burcă, Boli, Camora – Culio, Bordeianu – Deac, Djokovic, Omrani – TraoreRezerve: Fernandez, Păun, Golofca, Butean, Hoban, Cestor, RondonAntrenor: Dan Petrescu
Rennes: Salin – Traore, Da Silva, Gnagnon, Maouassa – Del Castillo, Bourigeaud, Grenier, Raphina – Hunou, NiangRezerve: Bonet, Nyamsi, Siebatcheu, Guitane, Morel, Gelin, GbohoAntrenor: Julien Stephan