Premierul Nicolae Ionel Ciucă, împreună cu alți lideri ai Partidului Național Liberal, printre care Nicoleta Pauliuc și Andrei Baciu, au fost prezenți zilele acestea în județul Galați, pentru a acorda sprijin comunităților afectate de inundațiile recente.

Partidul Național Liberal și-a manifestat sprijinul și prin campanii de ajutorare, încurajând cetățenii și organizațiile să contribuie la eforturile de reconstrucție și asistență pentru sinistrați.

„Zilele astea sunt împreună cu președintele Nicolae Ionel Ciucă și Nicoleta Pauliuc la Galați, alături de cei care au nevoie mai mult ca oricând de ajutor.

Orice gest sau ajutor, mic sau mare, contează pentru oamenii care au pierdut în ultimele zile lucrurile pentru care au muncit o viață”, a spus Andrei Baciu.

„Cuvintele nu pot descrie sentimentele care te încearcă atunci când te întâlneşti cu oameni care au pierdut agoniseala de o viaţă. La Suhurlui (jud. Galaţi), am văzut suferinţă, dar şi dârzenie.

În astfel de momente, avem datoria:

1. Să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie cât şi cum putem. Solidaritatea este absolut esenţială mai ales în faţa unui asemenea dezastru natural. Orice mic gest contează: de la o sticlă de apă, până la muncă efectivă în gospodării pentru a mai salva câte ceva.

2. Să ne asigurăm că astfel de grozăvii nu se vor mai repeta. Iar judeţul Galaţi, unde s-au mai produs şi în alte rânduri astfel de inundaţii, are nevoie de investiţii clare în infrastructura de îndiguire şi sistematizare a apelor.

3. Sprijin pentru a reconstrui ceea ce a fost luat de ape peste noapte.

Vom rămâne alături de oameni pentru a-i ajuta şi a transmite astfel un semnal de solidaritate. În asemenea momente dificile, unitatea este esenţială. Le sunt recunoscătoare tuturor gălăţenilor şi tuturor românilor care au fost sensibilizaţi de suferinţa acestor oameni greu încercaţi şi au încercat să dea o mână de ajutor”, a transmis Nicoleta Pauliuc.

 

 

 
 

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL