În ședința Consiliului Local de joi, 28 februarie, se vor supune aprobării indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției „Sală multifuncțională la Liceul Lucian Blaga din Oradea, str. Aleea Posada, nr. 1”.
Investiția se va realiza din bugetul local, valoarea acesteia fiind de 1.061.527 lei (fără TVA), iar durata de realizare va fi de 12 luni.
De menționat că în cursul anul 2018, în cadrul primei sesiuni a programului de bugetare participativă, proiectul „Sală multifuncțională la Liceul Lucian Blaga Oradea” a fost votat de către cetățenii municipiului Oradea între primele zece proiecte câștigătoare, care au fost incluse în bugetul local.
Liceul Lucian Blaga este situat în zona de vest a municipiului Oradea, pe str. Aleea Posada nr. 1. Acesta a început să funcționeze din 15 septembrie 1966 ca școală generală, iar începând cu anii 1992-1993 unitatea de învățământ a fost ridicată la rang de liceu.
Corpul de clădire al liceului are o suprafață de 4.600 mp, 58 de încăperi, 26 săli de curs, 10 laboratoare și cabinete, bibliotecă, sală de sport și o mică sală de gimnastică.
Momentan, liceul duce lipsa unui spațiu multifuncțional care să poată avea destinația de sală de mese, sală pentru evenimentele de final/început de an/semestru, dar și pentru conferințe educative, procedurile pentru realizarea acestei investiții fiind demarate de Primăria Oradea în cursul acestui an.
Noua sală multifuncțională va avea o suprafață construită de 424 mp, înălțimea de 5 metri și va deservi cei 800 de elevi care învață la Liceul Lucian Blaga. După aprobarea indicatorilor economici în ședința Consiliului Local de joi, urmează să fie demarată procedura de licitație pentru realizarea proiectului tehnic și execuția propriu-zisă a investiției.