Mă bucur să văd că dezvăluirile făcute în ultima emisiune au stârnit un val uriaș de reacții, însă mă întristează numărul mare de cazuri pe care le-am primit pe adresa de email, dar și pe pagina de Facebook Legile Puterii. Noi suntem cei care încearcă să caute dreptatea pentru dumneavoastră, dar valul de povești ne copleșește. Tocmai de aceea, o fundație care se ocupă cu astfel de spețe s-a oferit să preia fiecare caz în parte și va acorda consiliere juridică celor care sunt în litigii cu băncile din această țară.
Din postura de jurnaliști, nu putem să judecăm și să împărțim vinovăția. Aceasta este treaba magistraților. Tocmai de aceea, noi vă facilităm accesul la pârghiile ce vă pot ajuta să faceți lumină în toate aceste drame pe care ni le-ați prezentat. Nu am sa stau indiferenta la suferința semenilor mei. Eu nu sunt politician sa ma bucur ca promit și sa ma mulțumesc făcând nimic.
Am sa urmăresc demersurile și judecata, pana ce romanii își vor găsi dreptatea. Este evident ca cineva minte. Cine este beneficiarul banilor scoși din banca pe numele societăților oamenilor cinstiti, treziți în fata faptului implinit: sunt datori vânduți și pierd totul pentru ca nimeni nu are curaj sa meargă in instanța sa se lupte nedreptășile!? Am convingerea ca avocații ce va vor reprezenta se vor ridica la nivelul așteptărilor noastre și vinovatul va plăti pentru aceste nereguli grave.
Dragi aleși, este șansa voastră in situațiile de criza sa dovediți mai mult. Sa dovediți ca sunteți lideri adevărați. Sa veniți cu soluții nu cu scuze. Sa fiți dispuși la compromis pentru binele cetățenilor. Și nu la compromis doar pentru binele propriu. Nu avem voie sa renunțam la țara noastră indiferent cât de greu ne este și ne va fi sa schimbam lucrurile in bine. Pe scara haosului din jurul nostru se vor ridica mereu oportuniștii care își umflă buzunarele pe suferința noastră. Iar specialiștii spun că acum este doar preludiul a ceea ce urmează cu adevărat.
Apocalipsa falimentului personal, ne spun analiștii, se va instala în primăvara anului următor. Ratele vor continua să urce, asta în timp ce coaliția de guvernare pregătește perdeaua de fum a remanierilor guvernamentale, în loc să aplice soluții. Dacă ratele și prețurile la orice, mai ales la alimente, explodează…. salariile și pensiile bat pasul pe loc. Veniturile noastre sunt incapabile, de la o lună la alta, să mai asigure un trai decent. Iar iarna bate la ușa. Iarna rusească, ce ne va întoarce înapoi la raționalizările de pe vremea comunismului. Vom ajunge să plătim facturi astronomice ca să stăm în frig și întuneric.
Să nu uităm că în Capitală, prețul gigacaloriei aproape că s-a triplat și a ajuns la 330 de lei. La un calcul simplu, pentru o familie care consumă două gigacalorii pe lună, doar încălzirea va costa aproape 700 de lei din factura de întreținere. Mai punem o haină pe noi, nu-i așa? Au trecut 33 de ani de când românii, sătui de lipsuri, au vărsat sânge pentru libertate. Degeaba.
Astăzi, nu mai puțin de 5,7 milioane de oameni sunt în risc se sărăcie și excluziune socială. Jumătate dintre ei, arată un raport oficial, sunt în „situații critice de viață”. Unul din trei români, dragii mei, se zbate astăzi să mai prindă și ziua de mâine. Iar guvernanții doar vorbesc și calculează, negociază și promit. Iar buzunarele noastre sunt pline cu mărunțiș și speranțe deșarte. În timp ce ne aruncă momeala cu acel 9,4% din PIB, pragul pentru pensii impus de UE, aparatul de stat crește de la o zi la alta.
Nu vreau să acuz toți bugetarii, dar prea mulți dintre ei sunt ancorați în posturi călduțe și plătite gras, din buzunarele noastre tot mai goale, tocmai că au „meritul” de a fi loiali. Cui?Partidului, edident! Oricare ar fi el. Aceste salarii au reprezentat anul trecut fix 9,4% din PIB-ul unei țări aflate deja în colaps. E pentru al 5-lea an consecutiv când țara noastră alocă cel mai mare buget din UE pentru angajații de la stat. 112 miliarde de lei ne-au costat cei 1,2 milioane de oameni din sectorul public. Iar în acest an, unul marcat de războiul de la granițe și presărat cu multiple crize, numărul bugetarilor a crescut cu peste 17.000.
Din abundența lor nu se vede în calitatea serviciilor, dar aleșii se încăpățânează să sporească birocrația care sufocă, la propriu, România. Iar poporul s-a cam săturat și se pregătesc primele proteste uriașe din cauza sărăciei. Polițiștii, angajații CFR și pensionarii militari au anunțat că ies mâine în stradă. Și, în timp ce noi ne zbatem la propriu să supraviețuim, coaliția ne mai aruncă o grenadă de fum. Trei miniștri ar putea pleca din Guvern.
Este vorba despre șeful de la Energie, cel de la Transporturi și Eduard Novak de la Ministerul Tineretului și Sportului. multe voci susțin că este doar o momeală, care să ne mai distragă puțin atenția de la adevăratele probleme. Mai mult, un lider PNL spune că partidul nu ar fi de acord ca PSD să preia funcția de premier în 2023, așa cu a fost înțelegerea inițială din Coaliție. Și mă îndoiesc de faptul că PSD și-ar dori să ia cârma, cu numai un an până la alegeri. Istoria a dovedit că partidul aflat în fruntea țării s-a erodat inevitabil din cauza crizelor pe care a trebuit să le gestioneze. Încă am mari așteptări de la mariajul PNL-PSD. Încă mai sper că liderii nației vor găsi soluțiile care să scoată țara la liman.
Dar unii dintre conducătorii țării se dovedesc a fi dezamăgiri crunte. Ministrul Sănătății provoacă iar panică în rândul românilor. Alexandru Rafila ne-a îndemnat să mergem să luăm pastilele de iod din farmacii. Acesta a făcut apel ca persoanele de până în 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie pentru eliberarea prescripției. Oficialul susține, cu nonșalanță, că cererea românilor pentru iodura de potasiu ar putea crește în funcție de evoluția situației din Ucraina. Domnule ministru, dacă aveți date concrete de pe front, oare nu ar trebui să le prezentați în mod corect poporului? Vine apocalipsa nucleară și noi nu știm? Sau miroase și aici a afacere pentru big Pharma, care împinge comisioane serioase în buzunarele unora, la fel cum s-a întâmplat și în pandemie?
Dragă telespectatorule sau ascultătorule, nu stiu care este visul tau! Stiu că, adesea, esti dezamagit muncind pentru ceea ce pastrezi ascuns în suflet. E posibil sa ajungi unde iti dorești! Nu e usor! E greu sa iti schimbi destinul. Dar muncind pentru visele tale vei avea multe dezamăgiri, multe esecuri, multă durere! Vor fi momente în care te vei îndoi de tine insuti. Vremuri grele vor veni, dar nu ca sa ramană, ci ca sa treaca. Măreția nu este acea minunata, ezoterica, evaziva, dumnezeiasca trasatura de care doar „cei speciali” au parte. E ceva ce se gaseste in noi toti. Pentru oamenii care-si cauta visele, viata are o semnificatie deosebita. Cand te transformi in persoana potrivita ce faci? Incepi sa te separi de turma și vei fi cel mai bun TU! Te provoc, romane drag, sa iti redefinesti valorile. Sa te intorci la radacini, la trecut. Oamenii care-si urmeaza visurile, fara sa se rupa de mostenirea lor, sunt cei care vor invinge. Nu trebuie sa fii victima a vietii si, chiar daca te confrunti azi cu dezamagiri, trebuie sa fii constient ca vei trece peste aceste necazuri.
Trebuie sa schimbam mentalitatea noastra si a celor din jur. Trebuie sa redevenim ce am fost candva, separat si împreună. Sa facem noi primul pas. Putem sa ne facem mandri parintii, scoala, apropiatii, poporul. Daca schimbi modul în care privesti viata si actionezi, drag roman, poti sa iti lasi amprenta in viata a milioane de oameni. Si lumea nu va mai fi niciodata la fel. Pentru că ai ales drumul tau. Iubitul meu popor: nu lasa pe nimeni sa iti fure visul!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.