Diana Șoșoacă a vorbit joi, în emisiunea ”Legile puterii” de la Realitatea Plus, despre neregulile din perioada pandemiei. Senatoarea a criticat modul în care a fost condus ministerul Sănătății de Vlad Voiculescu și a susținut că a luptat un an, în instanță și în stradă, pentru modificarea ordinului care vizează înmormântarea persoanelor decedate din cauza Covid-19.
Șoșoacă a declarat că s-a luptat un an pentru ca autoritățile să schimbe ordinul privind înmormântarea celor decedați din cauza Covid.
”A fost o luptă de un an pe care am purtat-o cu ceilalți avocați și cu oamenii din stradă. Ordinul s-a schimbat când a început și presa, în sfârșit, să vocifereze.
A fost un miting la Buzău. Am ajuns târziu, aproape se terminase, și am arătat acel sac. L-am luat de la o firmă de pompe funebre. Eu sunt rezistentă, mă duceam cu mama la IML. Am arătat acel sac și se vedea că are mânere. Apoi ni s-au transmis poze de la spitalul din Arad, oamenii erau aruncați pe jos.
În următoarele două zile s-a schimbat acel ordin și au început să spună ”nu știu”. Când ești ministru, primul lucru te interesezi ce în e subordinea ta, dacă respectă legea, demnitatea, onoarea”, a spus Șoșoacă.
Senatoarea a continuat criticile la adresa fostului ministru Vlad Voiculescu, făcând o acuzație extrem de gravă.
”Îi ceream mereu domnului Vald Voiculescu demisia. Am și vorbit de vreo două ori la telefon. Când Balșul a luat foc, dânsul mi-a răspuns râzând. Mi-a raspuns ”ce, sunt de vină eu?”, a mai spus Șoșoacă.