Legea anti-speculă, care va împiedica majorările nejustificate de prețuri la anumite produse a fost adoptată în ședința de astăzi de Guvern. Actul normativ stabilește categoriile de bunuri și produse pentru care prețurile nu pot crește nejustificat. De asemenea, limitarea producției acestor categorii de bunuri este interzisă. La fel se întâmplă și cu păstrarea lor nejustificată în scopul creării unui deficit pe piață.
Executivul nu menționează însă care vor fi aceste produse, ci spune doar că ele vor fi stabilite, printr-o hotărâre de Guvern (HG), pentru o perioadă determinată de timp.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, astăzi, în debutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria, că autoritățile de la București trebuie să protejeze cetățenii și economia acestei țări. În context, Ciucă a cerut verificarea prețurilor la carburanți, solicitarea sa venind în contextul exploziei prețurilor din ultima perioadă.
„Avem datoria să ne protejăm cetățenii și mediul de afaceri. Este important să asigurăm un cadru bine reglementat între cerere și ofertă pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor. Tocmai de aceea am cerut Ministereleor Energiei și Finațelor să verifice elementele de preț la carburanți, astfel încât să putem avea o decizie la nivelul Guvernului”, a declarat șeful Executivului.