Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la summitul PPE care a avut loc la Zagreb. În cadrul întâlnirii şefilor de stat şi guvern din PPE, a fost ales şi noul preşedinte al formaţiunii europene. Donald Tusk a devenit primul est-european care conduce un partid european.
„Este o premieră şi e o premieră frumoasă. Îl cunosc bine pe domnul Donald Tusk şi sunt foarte bucuros că a fost ales cu o majoritate covârşitoare.
Arată o deschidere semnificativă către membrii noi în UE, lucru care ne bucură şi e un semn vizibil, un semn evident că falia Est-Vest dispare tot mai mult şi asta este ce ne dorim şi noi pentru România şi pentru români: Să ajungem şi la un nivel de trai şi la o societate de maturitatea vechilor state ale Uniunii Europene”, a declarat preşedintele României după summitul PPE de la Zagreb.
Polonezul Donald Tusk, în vârstă de 62 de ani, a devenit miercuri primul est-european ales, în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Zagreb, să conducă familia popularilor din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.