Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la Castelul Bratislava, Republica Slovacă, că Rusia va continua să fie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii europene şi euroatlantice.
România, ca statul membru al NATO, dar şi al Uniunii Europene cu cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, va rămâne alături de vecinul nostru oricât va fi necesar, a dat asigurări Iohannis.
Preşedintele a declarat că întâlnirea de astăzi a reconfirmat că statele din Formatul B9 acţionează pentru întărirea securităţii comunităţii euroatlantice în ansamblul său şi în deplină conformitate cu deciziile adoptate la nivel aliat.
”Noi, statele situate pe Flancul Estic, suntem în prima linie a contracarării consecinţelor dezastruoase ale acestui război cu multiple implicaţii: securitare, umanitare, economice, alimentare şi legate de energie. Viziunea noastră comună este esenţială pentru identificarea mijloacelor necesare pentru a întări securitatea Flancului Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Neagră până la Marea Baltică. Discuţiile noastre au fost extrem de consistente în ceea ce priveşte priorităţile pentru Summitul de la Vilnius”, a spus şeful statului.
El a arătat că au pus accent, în primul rând, pe implementarea deplină a deciziilor istorice adoptate anul trecut la Madrid, mai ales a celor privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, pentru care trebuie să marcăm progrese notabile.
”Rusia va continua să fie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii europene şi euroatlantice. De aceea, cu toţii înţelegem necesitatea consolidării apărării noastre naţionale şi a creării pe Flancul Estic a unei Apărări Înaintate coerente şi unitare, credibile şi robuste”, a arătat preşedintele.
Klaus Iohannis a mai afirmat că a pledat, totodată, pentru continuarea măsurilor la nivel operaţional, inclusiv cu privire la Grupurile de Luptă de pe Flancul Estic, din care face parte şi cel din România.
”De asemenea, în conformitate cu obiectivele strategice ale României, am reiterat necesitatea unui angajament sporit şi unitar la nivel aliat în abordarea provocărilor de securitate la Marea Neagră – o zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică, astfel cum este consacrat în Conceptul Strategic al NATO adoptat la Madrid. Eu am reafirmat sprijinul multidimensional al României pentru efortul Ucrainei de contracarare a agresiunii Rusiei. România, ca statul membru al NATO, dar şi al Uniunii Europene cu cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, va rămâne alături de vecinul nostru oricât va fi necesar”, a subliniat preşedintele.
El a arătat că a accentuat totodată sprijinul ferm al României pentru perspectivele de integrare euroatlantică a Ucrainei, în conformitate cu ataşamentul nostru ferm pentru deciziile Summitului NATO de la Bucureşti din anul 2008, dar cu sublinierea necesităţii de a face paşi concreţi înainte, pentru a face aderarea Ucrainei un proces concret, predictibil.
”De altfel, am exprimat şi bilateral acest sprijin ferm pentru viitorul Aliat al Ucrainei prin Declaraţia privind integrarea euroatlantică a Ucrainei, pe care am semnat-o cu Preşedintele Zelenski săptămâna trecută, în Republica Moldova. În acest cadru, am exprimat sprijin pentru transformarea Comisiei NATO-Ucraina într-un Consiliu NATO-Ucraina şi sper să vedem acest Consiliu convocat la Summitul de la Vilnius. Am subliniat importanţa continuării sprijinului statelor B9, dar şi al întregii Alianţe pentru consolidarea capacităţii de apărare şi a rezilienţei statelor vulnerabile din vecinătate. În acest sens, în perspectiva Summitului de la Vilnius, am făcut un apel pentru creşterea nivelului de sprijin pentru Republica Moldova”, a spus şeful statului.
Klaus Iohannis a menţionat că nu în ultimul rând, un alt subiect important discutat şi care va fi abordat şi la Vilnius, este creşterea cheltuielilor pentru apărare.
”Transformarea posturii Aliate pe care am decis-o anul trecut ca reacţie la agresiunea rusă împotriva Ucrainei necesită angajamente financiare sporite. Pe baza viziunii noastre comune privind evoluţiile actuale de securitate şi a imperativului ca Alianţa să-şi consolideze capacitatea de descurajare şi apărare, vom continua coordonarea strânsă în perspectiva Summitului NATO de la Vilnius. Am încurajat menţinerea unui nivel de ambiţie ridicat pentru reuniunea de luna viitoare, care să reflecte unitatea şi solidaritatea aliată, precum şi hotărârea noastră de a apăra cetăţenii noştri şi fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a afirmat Klaus Iohannis în declaraţia comună.