Nici nu s-a întors bine din vacanță că președintele are pe agendă un nou turneu: Potrivit unor surse, Klaus Iohannis pleacă la primăvară în Vietnam, Coreea de Sud și Oman. În ciuda numeroaselor zile petrecute în străinătate, Administrația Prezidențială a transmis că președintele nu a avut nicio zi de concediu de odihnă de când și-a început mandatul. 

Vizita ar avea loc în această primăvară în contextul în care, în aceste zile l-am văzut în vizită oficială pe premierul din Vietnam în țara noastră, unde a avut întâlniri cu premierul și președintele României. 

La invitația acestuia, președintele ar urma să facă o vizită în Vietnam. Anul trecut, președintele a petrecut peste 63 de zile în deplasări externe. Klaus Iohannis a cheltuit dublu faţă de 2022 pe vizite oficiale. 41 de milioane de lei – bani pentru deplasările externe făcute anul trecut.

Administrația Prezidențială: „De când a depus jurământul, Klaus Iohannis nu a avut concediu de odihnă, în sensul definit de legislația muncii”

Președintele Klaus Iohannis are luni prima apariție publică din acest an, primindu-l la Cotroceni pe premierul din Vietnam. Ce a făcut din decembrie până acum? Administrația Prezidențială susține că nu a fost în concediu „în sensul definit de legislația muncii”.

„Având în vedere obligațiile și atribuțiile sale constituționale, președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului. 

Astfel, începând de la depunerea jurământului în funcție, președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii. 

Precizăm că președintele României nu a încetat, pe parcursul întregului mandat, să își exercite atribuțiile constituționale, dovada în acest sens fiind decretele semnate și publicate în Monitorul Oficial al României, precum și alte acțiuni derivate din prerogativele pe care le deține”, a precizat Administrația Prezidențială pentru Libertatea, care a întrebat dacă președintele s-a aflat în concediu în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024.