Sub un soare strălucitor, flacăra olimpică a sosit miercuri, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de 150.000 de persoane, la o sută de ani de la ultimele Jocuri Olimpice de vară găzduite de Franţa, informează AFP.
Cu 79 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de la Paris (26 iulie-11 august), Belem a sosit în largul coastei celui de-al doilea oraş al Franţei, navigând pe valurile calme ale Mediteranei, sub un cer albastru, a constatat un jurnalist AFP, aflat la bordul unei nave vamale.
Marea paradă maritimă, în cursul căreia aproximativ o mie de ambarcaţiuni vor escorta nava Belem, urmează să înceapă în jurul orei locale 11:00 (12:00 – ora României).
În Portul Vechi, unde vasul olimpic va fi aprins pentru prima dată, la ora 19:45 (20:45, la Bucureşti), tehnicienii erau ocupaţi miercuri dimineaţă cu pregătirile finale pentru sărbătoare, înainte de sosirea mulţimii şi sub supravegherea unui important dispozitiv poliţienesc.
Florent Manaudou, campion olimpic la înot în 2012, va fi primul purtător al flăcării olimpice pe teritoriul Franţei, care va debarca pe o pistă de atletism plutitoare, instalată cu această ocazie.
„S-a pornit, în sfârşit! Acesta este începutul”, a rezumat marţi seară Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare Paris-2024, de la Marsilia, devenit „centrul lumii”, aşa cum a proclamat cu mândrie primarul acestui oraş, Benoit Payan.
Un miliard de telespectatori şi 150.000 de oameni la faţa locului, precum şi aproximativ 1.500 de jurnalişti acreditaţi din întreaga lume, sunt aşteptaţi să urmărească debarcarea flăcării olimpice.
De câteva zile, pentru a se pregăti pentru acest prim moment culminant înaintea Jocurilor Olimpice, s-a lucrat intens în Portul Vechi din Marsilia, în acelaşi golf Lacydon în care marinarii greci au sosit în urmă cu 2.600 de ani şi au fondat cetatea Massalia.
Cele 3.400 de bărci ancorate în port au fost vizitate de echipele de deminare şi de cei 80 de câini ai acestora. Iar literele uriaşe MARSEILLE, instalate la intrarea de nord a oraşului, au fost iluminate în culorile inelelor olimpice, la fel ca Opera sau Palatul Pharo.
La ora 19:00 (20:00 – ora României), nava Belem va intra maiestuos în Portul Vechi. În prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, aceasta va fi întâmpinată de un foc de artificii din „confeti biodegradabile reciclate”, de muzica Orchestrei Filarmonicii din Marsilia, precum şi de inevitabilele „tifos”, aceste bannere impresionante ale susţinătorilor lui Olympique Marseille, clubul emblematic de fotbal al oraşului.
Apoi va fi aprins vasul olimpic, în Quai de la Fraternité (Cheiul Fraternităţi), aflat la capătul celebrului bulevard Canebiere. Dar suspansul persistă în jurul identităţii persoanei care va fi responsabilă de aceasta misiune, care poate nu va fi Florent Manaudou.
În cele din urmă, un mare concert al rapperilor locali Soprano şi Alonzo va încheia aceasta zi care va fi, de asemenea, o provocare de securitate, cu peste 6.000 de membri ai poliţiei mobilizaţi, inclusiv poliţişti din unităţi de elită Raid sau membri ai brigăzilor nautice.
Împreună cu agenţii care depind de Primărie (pompieri, poliţişti municipali etc), efectivele vor ajunge la 8.500 de persoane, depăşind numărul celor dislocate în septembrie 2023 pentru vizita Papei Francisc.
Monitorizat pe uscat şi pe mare, oraşul Marsilia se va afla, de asemenea, sub o ”bulă de securitate” aeriană, cu un avion de supraveghere radar Awacs, trei avioane Rafale, elicoptere şi un dispozitiv anti-drone.
Pe 9 mai, flacăra olimpică îşi va începe ştafeta pe teritoriul Franţei, de la Marsilia, trecând şi prin Antile şi Polinezia Franceză, pentru a ajunge la Paris în ziua ceremoniei de deschidere, pe 26 iulie.
Fosta scrimeră Ana-Maria Brânză, campioană olimpică în proba pe echipe şi dublu medaliată cu argint la individual, va purta flacăra olimpică la sosirea acesteia în Franţa, alături de alţi sportivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, în cadrul ceremoniei care va avea loc la Marsilia, pe 9 mai, după cum a anunţat luna trecută ambasadorul Franţei la Bucureşti, Nicolas Warnery.
AGERPRES