Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (4 ATP, favorit nr. 4) a câştigat duminică trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în finală, în cinci seturi, 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3, pe rusul Daniil Medvedev (3 ATP, favorit nr. 3).

Italianul, în vârstă de 22 de ani, care în semifinale l-a eliminat pe liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, a câştigat primul său trofeu la un turneu de Mare Şlem.

Duminică, Sinner s-a impus la capătul unui meci spectaculos, care a durat trei ore şi 46 de minute, el reuşind să revină extraordinar, după ce a pierdut primele două seturi, şi puţini erau cei care îi mai dădeau şanse să recupereze. Italianul a izbutit nu mai puţin de 14 aşi (11 pentru Medvedev) şi a făcut 5 duble greşeli, rusul având doar trei.

Jannick Sinner este cel de-al treilea jucător italian care câştigă un turneu de Mare Şlem, primul în ultimii aproape 50 de ani, după Adriano Panatta, care a cucerit trofeul la Roland Garros în 1976.

În schimb, Medvedev, care are în palmares trofeul la US Open 2021, a retrăit situaţia din 2022 de la Melbourne, când a cedat în faţa lui Rafael Nadal după ce câştigase primele două seturi la zero.

A fost cea de-a zecea confruntare directă dintre Sinner şi Medvedev, rusul conducând la general cu 6-4. Ultima întâlnire între cei doi a fost în noiembrie 2023, la Torino, la Turneul Campionilor, în semifinale, când italianul s-a impus în trei seturi, dar a cedat apoi în finală în faţa lui Djokovic.

AGERPRES