Atac fără precedent în Israel, în zi de sărbătoare. Un val de rachete a fost tras asupra Israelului din Fâșia Gaza de către teroriștii palestinieni.

O ploaie de rachete s-a abătut asupra Israelului în primele ore ale zilei de sâmbătă, 7 octombrie. Teroriştii palestinieni din Fâşia Gaza au lansat sâmbătă dimineaţă un val de rachete asupra sudului şi centrului Israelului. Sirenele au fost declanșate în numeroase oraşe. Cel puţin cinci persoane au fost rănite şi una a decedat, potrivit Monitorul Apărării din Israel.

Atacul are loc în zi de sărbătoare pentru Israel. Pe 7 octombrie se celebreaza Simhat Tora si marchează încheierea ciclului anual al citirii publice a Torei și începutul unui nou ciclu.

Un „număr nedeterminat de terorişti” s-a infiltrat pe teritoriul israelian dinspre Fâşia Gaza, a anunţat sâmbătă dimineaţa armata israeliană, informează AFP.

Sirenele de avertizare „Red Alert” au fost activate în Tel Aviv, la aproximativ 70 de kilometri de Fâşia Gaza, precum şi în Sde Boker, Arad şi Dimona, în sud, de asemenea, la peste 70 de kilometri distanţă. Explozii au fost auzite de locuitorii din aceste zone.

Imagine

Atac palestinian în Israel, 7 octombrie / Foto: Profi Media

Armata israeliană a cerut locuitorilor din sudul şi centrul Israelului să rămână în apropierea adăposturilor anti-bombe. „Publicul din sudul şi centrul ţării este îndemnat să rămână în apropierea zonelor protejate şi să urmeze instrucţiunile Comandamentului Frontului Intern”, au declarat Forţele de Apărare Israeliene într-un anunţ sâmbătă dimineaţa.

„Locuitorilor din zonele ce se învecinează cu Fâşia Gaza li s-a cerut să rămână în locuinţele lor”, a adăugat armata.

Zeci de rachete au fost trase dinspre Fâşia Gaza spre Israel sâmbătă dimineaţa, punând capăt unui armistiţiu în linii mari respectat, după sfârşitul războiului de cinci zile din luna mai.

Imagine

Atac palestinian în Israel, 7 octombrie / Foto: Profi Media

Tirurile, trase din mai multe zone din Fâşia Gaza, au început înainte de orele 06:30 (03:30 GMT) şi continuau aproape 45 de minute mai târziu.

În Israel, sirenele au răsunat în mai multe oraşe din jurul teritoriului palestinian, dar şi mai în adâncul teritoriului, în nord şi est, potrivit armatei israeliene.

O rachetă a căzut peste oraşul Yavne, la sud de Tel-Aviv, unde un bărbat a fost rănit uşor de schije, potrivit Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii.

În mai, Israelul lansase o ofensivă împotriva Jihadului Islamic palestinian din Fâşia Gaza, declanşând un război de cinci zile între armata israeliană, Jihadul Islamic şi alte grupări armate din acest teritoriu, război ce s-a soldat cu moartea a 34 de palestinieni şi a unei israeliene.

Peste o mie de rachete au fost de atunci trase dinspre Fâşia Gaza asupra Israelului, majoritatea interceptate de sistemul de apărare antiaerian israelian. La rândul său, Israelul şi-a înmulţit loviturile aeriene asupra micului teritoriu.

Hamas, care preluase puterea în Gaza în 2007, se ţinuse la distanţă de conflict.