Întrebat de Marius Tucă despre alegerile prezidențiale și cum vede „bătălia aceasta fără precedent”, Ion Cristoiu a afirmat că este o „bătălie pentru locul III”, pentru că primele locuri vor fi câștigate, în opinia sa, de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
„Este o bătălie pentru locul trei după primul tur, pentru că locul unu și doi se știu: Nicu și Marcel. Va fi Nicu și Marcel punct. Câștigă Ciucă”, a declarat Cristoiu.
Analistul a spus că poate da, de pe acum, această știre de ultimă oră: „Breaking news, Ciucă a dat peste cap toate calculele, Ciucă a intrat în turul doi.”
Legat de actualele sondaje de opinie, este de părere că oamenii nu spun acum cu cine vor vota cu adevărat la prezidențiale.
Acesta afirmă, de asemenea, că locul 3 este foarte important pentru alegerile parlamentare, acesta fiind un indicator important pentru scorurile partidelor în parlamentul viitor.