Fractura dintre stat și cetățean și lipsa de empatie cu „strada” au declanșat discordia și au generat un climat al neliniștii care a început să-i erodeze temelia.
Popularitatea președintelui s-a înjumătățit într-o singură lună, potrivit unor sondaje politice, atingând umilul prag de 14%. Din președintele tuturor românilor a ajuns, într-un timp record, președintele detestat (de mai toți românii), fapt ce-l va arunca, mai devreme sau mai târziu, la groapa rușinii.
Degradarea la care este supus i se datorează sieși, aproape în exclusivitate. Eșecul său este eșecul unei întregi clase politice. Masele au început să deschidă ochii și să taxeze greșelile comise. Slăbit puternic la capitolul încredere, poate cel mai de preț atribut al unui conducător, fie el șef de stat, de guvern sau simplu om politic, Iohannis și-a erodat imaginea până aproape de pragul ruginei. A fost scânteia de care au avut nevoie și de care au profitat din plin oamenii partidelor. Omul care și-a rupt, cu bună știință, contractul simbolic cu poporul său se îndreaptă, pas cu pas, spre un scrutin anticipat – o sancționare firească, necesară reorganizării politice. Vibrațiile societății, secondate de dorința politicului de a pune mâna pe PUTERE conduc spre un deznodământ previzibil. Nu neapărat dorit.
Președintele a încălcat Constituția înaintea, în timpul și după Congresul PNL, când și-a asumat și susținut transparent direcția Florin Cîțu și a cerut liberalilor, la scenă deschisă, să voteze „echipa”. A urmat înfrângerea lui Ludovic Orban, iar „soluția Cîțu” n-a reușit decât să destabilizeze coaliția cu USR-PLUS, canibalizându-și propria guvernare, și să dubleze criza sanitară scăpată de sub control cu una politică.
După 7 ani în fruntea țării, Iohannis a greșit grav. Imatur. Iresponsabil. Și indecent. Faptele sale, pentru mulți de neînțeles – Orban a mers până într-acolo încât a afirmat că „a luat-o razna complet, parcă a uitat că este președinte și se comportă ca un turist străin în România” – îi trădează inutilitatea. Brusc, suspendarea a devenit inevitabilă. Și președintele a început să devină conștient de asta, în scurtele sale momente de activism politic. Statul român a eșuat. Odată cu el, a eșuat și cel care, în temeiul Constituției și litera legii, are datoria, obligația și dreptul (!) de a fi apărătorul libertăților fundamentale.
Într-o clipă de luciditate politică, Iohannis a simțit înstrăinarea – politică și socială. A început să conștientizeze climatul neliniștii pe care el însuși l-a generat, iar asta a declanșat în el instinctul de autoapărare.
Până unde va merge, însă, președintele pentru a-și salva pielea? Complice, a cedat, rând pe rând, toate ministerele de forță către PSD-ul lui Marcel Ciolacu: Finanțe, Fonduri Europene, Transporturi, Economie. Tot social-democrații ar primi și Secretariatul General al Guvernului.
În plus, UDMR-ul lui Kelemen Hunor ar urma să primească fix ceea ce a cerut: Dezvoltarea, Mediul și Sportul. Nici mai mult, nici mai puțin. Un acord tacit, transparent, de cursă lungă.
România a ajuns din nou la răscruce. Iar întrebarea care frământă scena politică române: (când) își vor lua românii voturile înapoi? Vom vedea. Pas cu pas.
