Cel mai “bogat” tânăr din judeţul Cluj are doar 18 ani. Se numeşte Radu Andron şi este pasionat de numismatică de mai bine de 8 ani.
Radu a dovedit că o pasiune poate să aducă şi profit, nu doar satisfacţie. Deşi a investit de-a lungul celor 8 ani aproximativ 5.000 de lei pentru a intra în posesia bancnotele dorite, colecţia gherleanului are acum o valoare nominală de 20.000 de euro, potrivit cataloagelor de specialitate. O mică avere am putea spune.
Tânărul are în colecţia sa 2000 de bancnote din peste 170 de ţări (dispărute, nou apărute sau actuale). Cele mai vechi piese din colecţia lui Radu Andron au chiar şi 300 de ani. Gherleanul colecţionează bancnote din anul 1700 până în prezent.
Colecţionarul se laudă că are aproape toate bancnotele circulate în România din 1920 până în prezent. Fiecare regim politic major şi-a pus amprenta pe felul în care arătau bancnotele, spune Radu. Prin urmare banii tipăriţi şi circulaţi în România au suferit schimbări majore de-a lungul istoriei.
Cum ai ajuns colecţionar?
- Am început să adun aceste bancnote în jurul anului 2006. Era o simplă curiozitate la acea vreme. Mai exact, am găsit din întâmplare o bancnotă de 10 lei din 1966 într-un sertar. În acest fel, am început să îmi întreb prietenii, profesorii şi rudele dacă au bancnote vechi pe care nu le folosesc.
A fost greu la început să colecţionezi bancnote?
- Început a fost cu suişuri şi coborâşuri. Eram mai “diferit” la vârsta de 11 ani când am început să colecţionez bancnote. Nu făceam schimburi naţionale/internaţionale. Totul se baza pe ce primeam de la neamuri şi oameni necunoscuţi care ştiau că sunt un colecţionar.
Este o pasiune costisitoare?
- Este o pasiune foarte costisitoare ţinând cont că implică valori foarte mari. Unele bancnote pot să aibă valoare de 5 cenţi ($), iar unele fără cotare de piaţă (doar la licitaţii). Spre exemplu la mine în colecţie se găsesc bancnote cu valori de catalog între 5 eurocenţi şi 1870 de euro. Poşta e un factor care poate fi considerat costisitor, deoarece tarifele sunt 1-10 lei în România şi 10-100 lei în străinătate. Spre exemplu, din experienţa mea am plătit şi 35-40 de lei pentru plicuri în Tanzania, Irak sau Noua Zeelandă.
Ce banconote îţi lipsesc?
- Spre exemplu îmi lipsesc bancnote din Togă, Tonga, Tibet, Kosovo, Tatarstan şi aş mai putea să enumăr. Unele schimburi implica costuri enorme şi aşa devine costisitor să le adaug în colecţie.
Ţi-ai făcut prieteni în afara ţării prin intermediul schimburilor de bancnote?
- În fiecare zi leg o nouă prietenie. Am făcut schimburi în peste 150 de ţări ale lumii şi aşa am legat prietenii cu oameni din ţări precum Hong Kong, China, Peru, Botswana, Africa de Sud şi Nepal. Cu majoritatea ţin legătura, deoarece deja avem şi 5 schimburi la activ.
Te vei opri aici?
- Să renunţ nu este o opţiune în ceea ce fac eu. Am avut tendinţe şi perioade de oprire. Dar toate au fost spre revenire la ceea ce iubesc să fac şi anume, numismatica. Îmi doresc multe piese pe care să le adaug în colecţia mea. Am unele piese pe care le mai caut în diferite ţări. În plus, doresc adaug în colecţie şi bancnote comemorative. Am unele obiective, însă acestea sunt greu de atins.
Colecţia lui Radu Andron poate fi văzută pe pagină lui de Facebook.