Miercuri, 23 noiembrie, a intrat în vigoare interdicția privind produsele din tutun încălzit aromatizate.
Statele membre au la dispoziție opt luni pentru a transpune directiva delegată în legislația lor națională.
Noile norme vor deveni pe deplin aplicabile începând cu 23 octombrie 2023, după încheierea unei perioade de tranziție de trei luni în care să se poată epuiza stocul existent de produse din tutun încălzit aromatizate”, conform comunicatului Comisiei Europene.
Comisia Europeană a anunțat într- un comunicat, emis la intrarea în vigoare a interdicției privind produsele din tutun încălzit aromatizate că acest lucru „răspunde creșterii semnificative a vânzărilor de astfel de produse din tutun în întreaga UE” și „interdicția va contribui la atingerea obiectivului de a crea o «generație fără tutun» stabilit în Planul european de combatere a cancerului, care își propune ca mai puțin de 5% din populație să mai utilizeze tutun până în 2040.”
„Tutunul cauzează 90% din cancerele pulmonare. Este esențial să se adopte o poziție fermă pentru a se reduce consumul de tutun, cu atât mai mult cu cât asistăm la introducerea continuă pe piață a unor noi produse. Datorită interdicției, cetățenii noștri, și în special tinerii, vor fi mai bine protejați de efectele dăunătoare ale acestor produse, ceea ce ne aduce cu un pas mai aproape de o «generație fără tutun”- Stella Kyriakides, comisara pentru sănătate și siguranță alimentară