Trenul a plecat din Timişoara miercuri, la ora 17:51, şi ar fi trebuit să ajungă în Mangalia la ora 9:28.

Trenul IR 1992 Timişoara Nord – Mangalia va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore, a anunțat joi, 27 iunie, CFR Călători.

Potrivit companiei, trenul a plecat din Timişoara miercuri, la ora 17:51, şi ar fi trebuit să ajungă în Mangalia la ora 9:28, potrivit Agerpres.

Cauzele întârzierii trenului

Reprezentanții CFR Călători au subliniat că printre principale cauze ale acestei întârzieri s-a numărat lovirea unui copac aflat în gabaritul liniei. Locomotiva a fost avariată în urma incidentului, astfel că a fost necesar să fie schimbată.

Alte cauze ale întârzierii au fost necesitatea de a remedierea o defecțiune apărută la un vagon şi lipsa tensiunii în firul de contact dintre staţiile Balota şi Tamna din cauza fenomenelor meteorologice.