Inspectoratul General pentru Imigrări depune toate eforturile, inclusiv prin suplimentarea personalului acolo unde situația o impune, astfel încât solicitanții de azil și de protecție temporară să beneficieze de toate condițiile prevăzute de legislația națională și europeană în domeniul azilului și migrației.
Azilul (protecția internațională) este o formă de protecție care permite unui cetățean străin sau apatrid să rămână în România dacă nu se poate întoarce în țara sau regiunea sa de origine. Poate solicita azil orice străin care a plecat din țara lui/ei pentru că se teme de persecuție, de încălcarea gravă sau sistematică a drepturilor omului sau de conflict armat și ar putea fi astfel în nevoie de protecție internațională.
Protecția temporară este o măsură excepțională menită să asigure o protecție imediată și temporară persoanelor ce fug din calea conflictului din Ucraina. Acest lucru oferă anumite drepturi, printre care un permis de ședere, acces la piața muncii, asistență medicală și acces la educație pentru copii. Protecția temporară este un mecanism de urgență al Uniunii Europene.
Până în prezent, la nivel național, în cadrul celor 48 de structuri teritoriale ale IGI, au fost emise aproximativ 12.000 de permise de ședere pentru beneficiarii de protecție temporară.
De asemenea, de la începerea conflictului din Ucraina, structurile IGI au procesat 4.345 de solicitări de azil ale unor cetățeni ucraineni, care la acest moment beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) este de 68.8%.
La nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări se înregistrează constant un număr crescut de solicitări pentru acordarea protecției temporare.
Numărul crescut al solicitărilor pentru acordarea protecției temporare este determinat de imposibilitatea reîntoarcerii în țara de origine ca urmare a prelungirii conflictului armat din Ucraina, fapt ce determină obligația persoanelor dislocate de a-și reglementa dreptul de ședere ca urmare a apropierii de termenul de 90 de zile, în care pot rămâne pe teritoriul României fără a se înregistra la autoritățile române.
”Precizăm faptul că la nivelul structurilor responsabile ale IGI se lucrează la capacitate maximă și au fost luate măsuri pentru prioritizarea activităților de acordare a protecției temporare prin crearea unui flux continuu de lucru pentru procesarea tuturor persoanelor prezentate în ziua de lucru respectivă.” se menționează într-un comunicat al Inspectoratul General pentru Imigrări.
Timpul de procesare a documentelor pentru o persoană este de cca 20 minute, incluzând parcurgerea unor etape care presupun verificări specifice pentru asigurarea eliminării oricărui factor de risc care ar putea aduce atingere ordinii publice și siguranței naționale, activități care sunt derulate cu celeritate.
În funcție de numărul de solicitanți care se prezintă într-o zi la centrele IGI, pot exista anumite ore de vârf când așteptarea persoanelor înainte de a fi preluate de funcționarii IGI poate să se prelungească chiar dacă timpul de procesare rămâne același. IGI depune eforturi constante pentru a reduce la minim acest timp de așteptare. De asemenea, au fost amenajate spații de așteptare adecvate, dozatoare de apă, spații destinate copiilor, precum și asistență medicală de prim ajutor.
”Aducem la cunoștința solicitanților de protecție temporară că au dreptul să solicite eliberarea acestui document la nivelul oricărei dintre cele 48 de structuri teritoriale a IGI, adresele acestora fiind disponibile pe site-ul IGI – www.igi.mai.gov.ro, la secțiunea contact.
Subliniem faptul că, până în prezent, la nivel național au fost emise aproximativ 12.000 de permise de ședere pentru beneficiarii de protecție temporară dintre care peste 4.100 (33%) au fost emise la nivelul centrului București” se menționează într-un comunicat transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Spre exemplu, pe raza municipiului București, procedura se realizează în două locații, la capacitatea maximă – la sediul Centrului Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil București și la sediul Direcției Imigrări a Municipiului București, în cele două unități, procesându-se zilnic între 200 și 300 de cereri.
Cu sprijinul Organizației Salvați Copiii, beneficiarilor li se asigură la fața locului alimente și materiale de primă necesitate, monitorizându-se astfel fiecare caz individual raportat la vulnerabilitatea acestuia.
La inițiativa IGI, mai multe ONG-uri s-au implicat în activități caritabile pentru toți solicitanții de protecție temporară, inclusiv acele ONG – uri cu care IGI derulează proiecte finanțate prin FAMI (fonduri europene care se adresează solicitanților de azil, persoanelor cu o formă de protecție și cetățenilor străini cu drept de ședere pe teritoriul României).
Totodată, activitățile derulate de către structurile Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) sunt sprijinite și de către experți din cadrul Agenției Uniunii Europene pentru Azil în baza unui Plan de Sprijin Operațional aprobat la nivel ministerial.