Înființarea companiei aeriene locale, în urma parteneriatului dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, a intrat în linie dreaptă.
Compania se va numi Air Oradea, iar astăzi, consilierii județeni și-au dat girul pentru înființarea acesteia. Mâine, proiectul de înființare a companiei va fi supus și votului consilierilor locali.
În luna august, primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele CJ, Ilie Bolojan, au anunțat încheierea unui parteneriat între cele două instituții prin care urma să se înființeze compania aeriană. Astăzi, cei doi edili au dat o declaraţie comună, în care au venit cu informații concrete legate de acest aspect.
„Estimam că în cursul lunii septembrie această companie va fi înființată și suntem azi în situația în care în ședința Consiliului Județean din această după-amiază și în ședința Consiliului Local de mâine, pe masa consilierilor județeni și locali se va afla spre aprobare materialul de înființare a companiei aeriene. Am făcut săptămâna trecută inclusiv rezervarea de denumire, compania se va numi SC Air Oradea SA și va avea ca și capital social o sumă de aproximativ 3 milioane de euro. Ea va fi împărțită după cum urmează: 60% din capitalul social va fi deținut de municipiul Oradea, iar 40% de către Consiliul Județean„, a declarat primarul Florin Birta.
Cele două administrații și-au propus să asigure conectivitatea aeriană a județului atât cu Capitala, dar și cu alte țări europene.
Prin această companie aeriană, se urmăreşte dezvoltarea transportului aerian, atragerea investițiilor și a turiștilor în municipiu și în județul Bihor, a mai arătat primarul Florin Birta. Pentru înființarea acestei companii a fost realizat şi un business plan, care urmează să fie prezentat și pe baza căruia vor fi luate deciziile privind tipul de avioane cu care se va opera – Jet sau ATR cu elice, precum şi cea privind achiziționarea sau închirierea lor.
„Cert este că, din primăvara anului viitor, vom avea un plan de zbor cu trei curse zilnice între Oradea și București, dus-întors, de luni până vineri, și două curse în week-end, sâmbătă și duminică, plus patru curse externe pe săptămână, cu care ne vom conecta la patru hub-uri internaționale, pe care le vom anunța într-un viitor apropiat„, a mai menționat primarul.
„Urmează ca în toamna acestui an să declanșăm procedura de licitație pentru închirierea echipajelor care vor opera pe aeronavele care vor zbura sub brandul Air Oradea. Acesta este un proiect strategic important pentru Oradea și pentru județul Bihor pentru că asigurând o conectivitate aeriană cu capitala țării noastre și cu câteva hub-uri europene, vom pune Oradea pe harta globală a dezvoltării în așa fel încât să fim mult mai atractivi pentru investiții în anii următori, pentru a oferi mai multe oportunități, salarii mai bune și o mai bună calitate a vieții„, a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Sursa: Realitatea de Bihor