Pentru punerea în aplicare a soluţiilor de fluidizare a traficului la graniţa de vest, stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc în Ungaria, la Budapesta, în data de 19 mai, între miniştrii de interne ai României şi Ungariei, Ion-Marcel VELA şi Sándor PINTÉR, şefii poliţiilor de frontieră din cele două state au purtat o serie de discuţii în cadrul cărora au stabilit detaliile tehnice în vederea implementării acestora la frontiera comună.
Astfel, începând de joi, 21 mai, ora 06:00, la graniţa româno-ungară sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei, atât pentru traficul de turisme şi persoane, pentru efectuarea formalităţilor specifice pe sensul de intrare / ieșire în / din ţară și cu respectarea măsurilor dispuse pe linie de sănătate publică din cele două state:
– P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
– P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
– P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
– P.T.F. Borş – judeţul Bihor
– P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
– P.T.F. Vărșand – judeţul Arad
– P.T.F. Turnu – judeţul Arad
– P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
– P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
– P.T.F. Cenad – judeţul Timiş
Tot pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră şi pentru a veni în sprijinul persoanelor care nu se deplasează cu mijloace de transport personale, începând cu aceeași dată și aceeași oră, sunt operaționale pe teritoriul Ungariei, în regim permanent, două culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze / autocare, cu intrare în România prin P.T.F. Nădlac II – Autostradă şi P.T.F. Borş.
Intrarea în România prin cele zece puncte de frontieră se realizează în regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea condiţiilor legale dispuse în contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea în țară, completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea triajului epidemiologic de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă, după caz, carantină instituţionalizată.
Sursa: Realitatea de Satu Mare