În noaptea de marți spre miercuri. 22 martie, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperișul unei case din localitatea Lunca.
În jurul orei 01.25, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință situată în localitatea Lunca, la adresa indicată de apelant fiind mobilizate operativ, patru echipaje de pompieri din cadrul Stației Ștei, din care treide stingere și unul de prim ajutor calificat.
Echipajele de pompieri au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ două ore,pentru localizarea și lichidarea incendiului care se manifesta generalizat la acoperișul casei, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la încăperi și la anexele situate în apropiere.
După stingerea incendiului, forțele de intervenție au acționat în continuare la fața locului, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 06.35.
Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Ca urmare a producerii incendiului au ars acoperișul casei și s-au degradat tavanele încăperilor.
Sursa: Realitatea de Bihor