Incendiu la un bloc din Popești | 18 adulți și 6 copii au fost evacuaţi

Incendiu la un bloc din Popești | 18 adulți și 6 copii au fost evacuaţi
Pompierii militari au verificat cele 20 de apartamente ale imobilului
În seara zilei de duminică, 30 ianuarie, pompierii militari din cadrul Detașamentului Marghita au acționat pentru protejarea locatarilor unui bloc de locuințe cu patru etaje, din localitatea Popești și pentru stingerea incendiului izbucnit la coșul de fum al imobilului.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor în jurul orei 20.05, moment în care la adresa indicată de apelant au fost mobilizate operativ echipajele de pompieri militari ale Detașamentului Marghita, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la coșul de fum al blocului, casa scării fiind inundată cu fum.
Pentru protejarea locatarilor expuși riscului de intoxicare cu fum, pompierii militari au verificat cele 20 de apartamente ale imobilului, evacuând din locuințe 18 adulți și 6 copii.
Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
Incendiul a fost stins rapid, în limitele găsite, echipajele de pompieri preîntâmpinând producerea de pagube materiale.
Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 09:41 - Sărbătoare 5 aprilie. Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile
- 09:37 - Atac ucrainean cu drone în regiunea Leningrad din Rusia: o conductă petrolieră, avariată
- 09:34 - Război în Orientul Mijlociu. Centrale electrice din Kuweit, avariate într-un atac iranian. Rachete lansate și spre Israel
- 09:30 - Dezvăluiri explozive: adevărul despre pozele cu Victor Ponta, Coldea și Nicușor Dan
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











