Sâmbătă, 12 februarie, pompierii militari au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Livezii din municipiul Beiuș.
În urma apelului primit în jurul orei 11.10, prin Sistemul Unic 112, la adresa indicată au fost mobilizate două echipaje de pompieri din cadrul Secției Beiuș, care, după executarea recunoașterii la fața locului, au constatat că incendiul se manifesta în bucătăria amenajată în balconul unui apartament situat la etajul 1 al imobilului.
Pompierii militari au evacuat butelia din bucătărie, prevenind producerea unei explozii și au stins incendiul în aproximativ 10 minute, împiedicând dezvoltarea acestuia.
Ca urmare a producerii evenimentului, a ars masca de la chiuvetă și s-au deteriorat aragazul, butelia și furtunurile de alimentare cu gaz ale acesteia.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cercetările efectuate au indicat faptul că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de aragazul defect.
Sursa: Realitatea de Bihor