Un nou incendiu de natură electrică a izbucnit în după-amiaza zilei de joi, 06 octombrie, la o locuință situată în localitatea Sântion, comuna Borș, după ce, în urmă cu o zi, un eveniment similar s-a produs la o gospodărie situată în municipiul Oradea.
Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, au fost mobilizate de urgență, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, cu o autospecială de lucru la înălțime și cu ambulanța SMURD a subunității.
Ajunse la fața locului, echipajele au constatat că incendiul se manifesta în dormitorul situat la mansarda casei, existând riscul extinderii flăcărilor la alte trei încăperi situate la același nivel și la camerele de la parter.
Forțele de intervenție au reușit să localizeze și lichideze incendiul în aproximativ zece minute, împiedicând propagarea acestuia la celelalte încăperi și la acoperișul casei, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.
Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un aparat electric de măsură și control (transformator) lăsat sub tensiune, au ars patru corpuri de mobilier din camera afectată de flăcări, un aparat de aer condiționat și un ventilator.
Sursa: Realitatea de Bihor