În această seară, în jurul orei 20.11, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la silozul de rumeguș al unei fabrici de sicrie din localitatea Toboliu.
Pentru gestionarea evenimentului la fața locului au fost mobilizate operativ, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de tip Abroll și o autospecială de lucru la înălțime din cadrul Detașamentului 1 Oradea și o ambulanță SMURD de tip B2 din cadrul Detașamentului 2 Oradea.
Potrivit ISU Bihor, la sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la rumegușul din interiorul silozului și la o parte din acoperișul depozitului de cherestea situat la aproximativ patru metri de focare. Pompierii militari au localizat operativ incendiul, împiedicând propagarea acestuia.
În momentul de față se acționează pentru stingerea focarelor. Nu există persoane rănite.
Sursa: Realitatea de Bihor