În această noapte, în jurul orei 02.50,  ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 9 al unui bloc de pe strada Lăpuşului din Oradea. 

La fața locului au fost mobilizați de urgență, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și cu  ambulanța SMURD a subunității. 

Ajunși la adresa indicată, pompierii miltari au acționat simultan  pentru stingerea incendiului și evacuarea locatarilor de la etajele 8,9 și 10 ale blocului. 

Incendiul a fost stins operativ și din fericire, nu au fost persoane rănite. 

Forțele de intervenție acționează în continuare, la fața locului pentru ventilarea casei scării și  a apartamentelor, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

Actualizare ISU Bihor: 

„Aproximativ 70 de persoane evacuate în urma producerii unui incendiu la un bloc cu 10 etaje din Oradea.

În cursul nopții de duminică spre luni, 31 ianuarie a.c., aproximativ 70 de persoane au fost evacuate preventiv din apartamente, în urma producerii unui incendiu la un bloc cu 10 etaje de pe strada Lăpușului din municipiul Oradea.

În urma apelului primit prin Sistemul Unic 112, în jurul orei 02.50, care sesiza izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul 9 al unui bloc cu 10 etaje din Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a mobilizat cu operativitate la adresa indicată, cinci echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și ambulanța SMURD a subunității.

În urma efectuării recunoașterii la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la bucătăria apartamentului, casa scării fiind inundată cu fum la nivelul etajului 9.  

Concomitent cu acțiunea de localizare și lichidare a incendiului, echipajele de pompieri au procedat la verificarea apartamentelor pentru preîntâmpinarea intoxicării cu fum a locatarilor și evacuarea, în cooperare cu echipajele de poliție, a circa 70 de persoane de la etajele 8, 9 și 10 ale imobilului.  

După stingerea focarelor de incendiu, în jurul orei 03.15,  pompierii militari au acționat în continuare la fața locului pentru ventilarea casei scării și a apartamentelor de la etajele superioare, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un scurtcircuit produs la un frigider.  

În urma evenimentului, au ars un frigider, un dulap de bucătărie și un cuptor electric.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.”

Sursa: Realitatea de Bihor