Luni, 25 octombrie, în jurul orei 08.25, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuințe de pe strada Piața 1 Decembrie din Oradea.
La adresa indicată de apelantul numărului unic 112, au fost mobilizate de urgență, echipajele de pompieri ale Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime.
Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, ce se manifesta în bucătăria apartamentului, în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la holul și camerele locuinței și salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.
Pagubele au fost limitate la două corpuri de mobilier și un aparat electrocasnic.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un aparat de cafea lăsat sub tensiune.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Sursa: Realitatea de Bihor