În după-amiaza zilei de marți, 26 iulie, plutonier major adjutant Neag Cristian, aflat în timpul liber, a aflat de producerea unui incendiu la o casă din apropierea domiciliului acestuia. Fără să stea pe gânduri, și-a anunțat colegii și a pornit spre locul incendiului.

Alături de acesta, s-au mobilizat încă 6 pompieri aflați în timpul liber. Cu curaj și profesionalism, ei au reușit să limiteze extinderea incendiului și să transmită eficient și corect datele reale din teren echipajelor care se îndreptau spre locul evenimentului.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Din clădirea incendiată, pompierii au scos de urgență o butelie, evitând astfel riscul producerii unei explozii. Intervenția pompierilor militari a fost rapidă, astfel că, din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt importante. Au fost afectate bucătăria – de unde a izbucnit incendiul – și 2 camere.

Echipajele de intervenție au reușit evitarea propagării focului la casa din vecinătate și au salvat economiile financiare ale proprietarilor, după ce aceștia le-au comunicat pompierilor unde se află localizate în casă.

Cercetările efectuate au indicat faptul că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de flacăra provenită de la aragazul lăsat în funcțiune, nesupravegheat.

Imagine

„Siguranța semenilor reprezintă o preocupare primordială și constantă a pompierilor militari, atât pe timpul misiunilor, cât și în timpul liber, fapt demonstrat, încă o dată, marți, 26 iulie a.c., de cei 7 subofițeri operativi din cadrul Stației de Pompieri Ștei: plutonier major Sabău Adrian, plutonier major Bite Florin, plutonier major Neag Cristian, plutonier major Mateiu Nicolae, plutonier major Inasel Alin, plutonier major Oancea Andrei și plutonier Tuduce Andrei„, a transmis ISU Bihor.

Sursa: Realitatea de Bihor