Peste 37.000 de persoane au intrat în ţară, în ultimele 24 de ore, dintre acestea 12.300 prin punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, informează Poliţia de Frontieră Română.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 37.800 persoane, cetățeni români și străini şi peste 21.400 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 18.600 persoane cu 10.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 19.200 persoane cu 11.200 mijloace de transport.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 24.100 de persoane şi 13.300 de mijloace de transport, dintre care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 12.300 de persoane cu 6.300 mijloace de transport.

”În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 4.697 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I –  2.237 (din care 922 pe jos), P.T.F. Borş – 1.828, P.T.F. Nădlac II – 651, P.T.F. Petea – 410, P.T.F. Vărşand – 23”, a transmis Poliția de Frontieră.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.

Imagine

În ceea ce priveşte activităţile specifice, poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 39 fapte ilegale (13 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 198.200 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.800 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară unui cetăţaen străin, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: Realitatea de Satu Mare