Prefectul Dumitru Țiplea, a anunțat vineri, într-o conferință de presă că numărul cazurilor de CoVid-19 este în creștere în județul Bihor, săptămâna aceasta media fiind de 54 de cazuri pe zi. Oficialul bihorean susține că a identificat o serie de cauze care au condus la creșterea explozivă a numărului de infectări din această lună.
„Față de săptămâna trecută avem o ușoară creștere. Oricum suntem deja sus cu media cazurilor. Săptămâna trecută am avut o medie de 53 de cazuri pe zi și în această săptămână o medie de 54 de cazuri pe zi”, a transmis prefectul Dumitru Țiplea.
Potrivit prefectului, creșterea numărului de cazuri se datorează faptului că luna august este perioada concediilor, mulți bihoreni pleacă în vacanțe, însă în județ vin și foarte mulți turiști.
„În urma analizei pe care am făcut-o împreună cu specialiștii noștri am concluzionat că avem câteva cauze principale. Una dintre cauzele principale sunt vacanțele pe care le iau bihorenii, plecăm în vacanțe în concendii și ne întoarcem pozitivi. A doua cauză ar fi faptul că județul Bihor este un județ turistic. În județul Bihor își fac foarte muți români, și nu numai, vacanțele. Avem între 8.000 și 10.000 de turiști zilnic care tranzitează sau care rămân pentru o perioadă în județul Bihor. A treia cauză ar fi faptul că suntem un județ de graniță și avem 6 PTF deschise în acest moment, iar în ultima săptămână print PTF au tranzitat aproximativ 100.000 de persoane, dintre care o bună parte s-au au oprit prin Bihor, au interacționat cu bihoreni, au luat masa, au mers în vizite. O a patra cauză ar fi și rămân efectiv evenimentele private la care o bună parte din bihoreni participă și pe care noi le avem în atenție. A cincea cauză ar fi evenimentele religioase sau anumite evenimente religioase ale anumitor culte religioase. Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentații cultelor religioase și le-am cerut sprijinul în a identifica variante de lucru, colaborare și de a transmite mesaje de distanțare socială, de igienă personală, de interacțiune la nivelul comunităților”, a declarat prefectul Țiplea.
Conform unui grafic întocmit de oficialul bihorean de la începutul acestei pandemii, în județ, în luna martie erau 32 de cazuri, aprilie – 432 de cazuri, mai – 158 de cazuri, iunie – 51 de cazuri, iulie – 284 cazuri, iar în august s-a înregistrat o explozie de 974 cazuri.
Potrivit prefectului, în săptămâna 14-21 august au fost verificate 10.045 de persoane, 588 de mijloace de transport în comun, 590 de societăți comerciale și au fost aplicate 423 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 278.119 lei. În misiunile respective au fost implicate 1.788 de cadre.
Vineri, în județul Bihor au fost înregistrate 67 de cazuri și 6 decese.