Conform comunicatului de presă transmis de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, au fost validaţi 333 de candidaţidin care 19 s-au retras, 14 au fost absenţi, niciun candidat nu a fost eliminat. Din cele 300 de lucrări preluate la proba scrisă, 9 candidaţi au avut note sub 5, 24 între 5-5.99, 30 între 6-6.99 şi 46 între 7-7.99.
Cei mai mulţi candidaţi, 98, au avut note cuprinse între 8-8.99, 89 de cadre didactice au luat note cuprinse între 9-9.99 şi 4 candidaţi au obţinut nota 10 (2 la educatoare lb. română, 1 la lb. şi lit. germană, 1 la psihopedagogie specială).
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să
fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.
Cei 333 de candidaţi validaţi au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea
unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în
curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele 2 inspecții la
clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, iar nota obţinută la fiecare
probă să nu fie mai mică de 7.
Așadar, la examenul de Definitivare 2018, având în vedere rezultatele înainte de
contestaţii, au promovat 229 de cadre didactice şi au fost respinse 71. Un candidat a avut
medie sub 5, 3 candidaţi au avut medii cuprinse între 5-5.99, 18 între 6-6.99, 49 între 7-
7.99. Dintre cei promovaţi, 85 de cadre didactice au avut medii cuprinse între 8-8.99, 140
între 9-9.99 şi 4 profesori au obţinut media 10. Procentul general de promovare, înainte de contestaţii, este de 68,77%. Anul trecut procentul de promovare, înainte de contestaţii, a fost de 60.10% Contestaţiile se depun în perioada 24 iulie (până la ora 20.00) – 25 iulie (până la ora 14) la centrul de examen „Liceul Teologic Penticostal Betel” Oradea. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iulie 2018.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul
preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de
debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni
titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea
examenelor pentru obținerea gradelor didactice.