Omul de știință român Radu Iliescu, prorectorul UMF Iași, spune că vaccinurile anti-COVID asigură imunitate timp de câțiva ani, iar dacă o persoană a trecut prin boală, imunitatea poate fi pe viață.
Cercetătorii de la Universitatea Washington au efectuat un studiu, publicat în revista Nature, care arată că imunitatea anti COVID-19 dobândită prin vaccinarea cu Pfizer și Moderna este mai lungă decât s-a anticipat, scrie Ziarul de Iași.
În cazul persoanelor care s-au vaccinat după ce au trecut și prin boală, imunitatea împotriva coronavirusului poate dura toată viața.
Prof. dr. Radu Iliescu, cercetător ştiinţific specializat în farmacologie şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), spune că cercetarea este validată de o comunitate ştiinţifică internaţională şi arată lucruri pe care doar le bănuiam în prezent despre vaccinare.
“Cercetătorii au descoperit acelaşi model de anticorpi şi după infecţie, şi după vaccinare, care reacţionează la fel. Cresc rapid în câteva săptămâni şi apoi încep să scadă, cu o viteză mai mică, până pe la 7-8 luni spre un an. Acest tipar de scădere era cel care provoca îngrijorare. Însă studiul s-a uitat asupra celulelor B cu memorie şi au văzut că acest răspuns imun persistă”, a explicat prof.dr. Iliescu.
Sursa: Adevarul Zilei