Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a emis, în cursul nopţii de joi spre vineri, un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea, după ce structurile cu rol de apărare şi monitorizare a spaţiul aerian de frontieră au reperat un grup de drone care se îndreptau către ţinte de pe teritoriul ucrainean aflate la graniţa cu România.

Conform ISU Tulcea, au fost înregistrate două apeluri la 112 – unul pentru a cere informaţii, iar un al doilea a fost cel în care apelantul a relatat că aude explozii în zona de nord, pe teritoriul ucrainean.

Mesajul transmis către populație, face un apel la calm, iar în cazul în care cad obiecte din spațiul aerian, să respecte recomandările de adăpostire și de autoprotecție transmise prin mesajul RO-Alert. 

 

Imagine

 
 

„Menționăm că orice cetățean care se simte în pericol ori observă ceva neobișnuit, poate apela numărul unic de urgență 112 pentru a cere sprijin ori ajutor. 

De asemenea, zonele vizate de atacurile Federației Ruse sunt pe teritoriul ucrainean, la mică distanță de granița cu România și astfel există posibilitatea ca anumite obiecte în urma ripostei armatei ucrainene să cadă pe teritoriul românesc. 

Facem încă o dată precizarea pentru liniștea comunităților din zona de Nord a județului Tulcea, dar și celor ce ajung în zona respectivă ca turiști că nu sunt vizate ținte ori zone de pe teritoriul României!”, au transmis reprezentanții IGSU.

Sursa: Newsinn