Intervenție pentru salvarea a patru persoane rănite grav în urma unui accident rutier produs în localitatea Budureasa.

Luni, 25 aprilie, în jurul orei 18.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 764, în localitatea Budureasa, eveniment în care au fost implicate patru persoane (din care doi minori) aflate într-un autoturism.

La locul producerii evenimentului au fost mobilizate operativ, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu ambulanța tip B2 SMURD a subunității și cu o autospecială de lucru cu apă și spumă pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor la locul producerii evenimentului, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, autospeciala cu medicul de urgență și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul producerii evenimentului, doi dintre pasageri, o femeie și un minor, se aflau în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și pompierii militari paramedici au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul celor două victime, însă, din nefericire, femeia și copilul nu au mai putut fi salvați, medicul declarând decesul acestora.

Celelalte două victime (o femeie și un copil de 10 ani) au fost asistate medical și  transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor