În cursul nopții de luni spre marți, 20 iunie, pompierii bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs în localitatea Brătești, comuna Răbăgani, eveniment în care au fost implicate trei persoane (doi adulți și o minoră) aflate într-un autoturism.

 

Pentru gestionarea situației de urgență semnalată prin Sistemul Unic 112, la ora 00.12, la fața locului au fost mobilizate imediat, echipajele de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă (pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor la locul producerii accidentului) și cu ambulanța SMURD a subunității, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Cele trei persoane implicate în accident, au fost evaluate și asistate medical la fața locului, o femeie de 44 de ani aflându-se în stare critică (cod roșu medical), celelalte două victime, o minoră de 8 ani și un bărbat de 38 ani, având răni ușoare (cod verde medical).

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

Marrți, 20 iuni, în jurul orei 00.10, pe Dn 76, în localitatea Brtătești, un bărbat de 38 de ani, din localitatea Nucet, în timp ce conducea un autoturism, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea carosabilului. În urma accidentului rutier, o femeie de 44 de ani, din localitatea Vașcău, pasageră în primul autoturism, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a precizat Alin Laza, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În autoturismul care se afla parcat pe marginea șoselei nu se afla nicio persoană.

 

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor