Pentru al treilea an consecutiv, Oradea își întâmpină turiștii cu o serie de beneficii și gratuități. Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, în parteneriat cu OTL, instituțiile muzeale din oraș și unitățile din industria ospitalității, reia campania „Oradea cu drag”, începând cu data de 15 aprilie 2022.
Prin intermediul acestei campanii, turiștii care vor fi cazați la una dintre unitățile de cazare din Oradea, pentru minimum 2 (două) nopți consecutive, se vor putea bucura și anul acesta de mai multe beneficii.
Totodată în perioada 28 martie – 8 aprilie, cafenelele, restaurantele și unitățile de cazare din Oradea interesate să participe la campania „Oradea cu drag”, se pot înscrie la adresa de mail [email protected], în vederea acordării unor reduceri și oferte atractive pentru turiști.
Printre beneficiile oferite turiștilor se enumeră:
1. Acces gratuit la obiectivele turistice aflate în administrarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Oradea Heritage):
§ Turnul Primăriei Oradea
§ Casa Darvas-La Roche
§ Templul Francmasoneriei Oradea
§ Sinagoga Neologă Sion
§ Sinagoga Aachvas Rein – Sinagoga Istoriei Evreilor din Oradea
2. Acces gratuit la toate secțiile muzeale care aparțin de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal:
§ Muzeul Țării Crișurilor
§ Muzeul Orașului Oradea – Cetatea Oradea;
§ Muzeul Memorial Aurel Lazăr;
§ Muzeul Memorial Ady Endre;
§ Muzeul Memorial Iosif Vulcan;
3. Transport gratuit pentru 24 de ore în întreaga rețea de transport public (OTL).
4. Reduceri atractive la cafenelele și restaurantele partenere din Oradea.
Cum funcționează aplicația oradealifenouveau.ro?
Site-ul www.oradealifenouveau.ro asigură o comunicare transparentă între furnizorii de servicii și oferă conectivitate directă între unitățile de cazare, muzee și rețeaua de transport public (OTL). Înregistrarea turiștilor, generarea codurilor de gratuități și comunicarea dintre partenerii campaniei se va realiza prin intermediul acestui site.
Odată ce turistul este înregistrat în sistem, acesta va primi un mesaj prin email care conține codul unic și un cod QR. În baza acestui cod unic, turistul va avea acces la toate beneficiile campaniei. Un cod poate fi folosit o singură dată și nu poate fi transferat, acesta fiind nominal.
Gratuitatea de 24 de ore pentru rețeaua de transport public din Oradea, se va putea activa de către turiști prin trimiterea unui SMS la un număr special OTL. Controlorii OTL, în caz de verificare, vor avea posibilitatea să verifice valabilitatea codului unic prezentat.
Aplicația respectă normele GDPR în vigoare.
Sursa: Realitatea de Bihor