Noua funcție le va permite oamenilor să pună mai ușor întrebări despre lumea din jurul lor, potrivit șefei departamentului de căutare al Google.

Compania Google a lansat un mod de a căuta pe internet ce folosește Inteligența Artificială și le permite utilizatorilor să îndrepte camera telefonului mobil către ceva, să facă o înregistrare video și apoi să pună o întrebare despre imaginile obținute.

Utilizatorii de Android și iPhone din întreaga lume pot accesa această funcție activând „AI Overviews” în aplicația Google Lens. Deocamdată aceasta este disponibilă doar în limba engleză.

Aceasta este cea mai nouă încercare a firmei de a încorpora inteligenţa artificială (AI) în funcţiunile sale de căutare, potrivit Radio România Actualități.

Noul mod de căutare pe internet a fost lansat de Google la trei luni după ce OpenAI, producătorul ChatGPT, a anunțat că testează capacitatea de a căuta punând întrebări chatbot-ului său.

Anul acesta, Google a introdus rezultate generate de AI în partea de sus a anumitor interogări de căutare, cu rezultate mixte. În luna mai, funcția a fost criticată pentru că a oferit răspunsuri imprecise și neregulate, ce au inclus sfatul de a face brânza să se lipească de pizza folosind „lipici non-toxic”.

La momentul respectiv, un purtător de cuvânt al Google a declarat că problemele erau „exemple izolate”. De atunci, rezultatele au devenit mai bune, cu mai puține inexactități.

Au existat și alte mișcări pentru a include Inteligența Artificială în căutare, care au inclus capacitatea de a pune întrebări despre imagini statice utilizând Google Lens.

Compania a transmis că această funcție a crescut popularitatea Lens, în cadrul aplicației sale mobile, ceea ce a motivat-o să extindă funcția în continuare.

Explicațiile șefei departamentului de căutare al Google

Șefa departamentului de căutare al Google, Liz Reid, a declarat că noua funcție le va permite oamenilor să pună mai ușor întrebări despre lumea din jurul lor, potrivit bbc.com.

Ea a dat exemplul unei persoane aflate la un acvariu, care ar dori să afle de ce un grup de pești înoată la unison. În loc să caute peștii online și să scrie întrebarea, noua funcție îi va permite să îndrepte camera, să înregistreze un scurt clip și să pună întrebarea cu voce tare.

Inteligența artificială a Google va analiza videoclipul, va identifica peștele, îl va combina cu întrebarea și va produce rezultatele căutării.

Alte modalități de căutare

Pe lângă introducerea unei modalități de căutare după videoclipuri, Google a lansat și alte câteva actualizări.

Google a transmis că și-a îmbunătățit rezultatele de cumpărături, care vor încorpora acum recenzii și informații despre prețuri de la diferiți vânzători.

De asemenea, Google a introdus un concurent pentru aplicația de identificare a muzicii Shazam, care este deținută de Apple.

Instrumentul concurent, accesibil prin Circle to Search de pe un dispozitiv Android, le va permite oamenilor să identifice melodii de pe un site web pe care se află sau de la un spectacol pe care îl urmăresc fără a părăsi aplicația.

Noile caracteristici ale Google vin pe măsură ce se confruntă cu concurenți din ce în ce mai numeroși în domeniul căutărilor, unde se estimează că a acaparat peste 90% din piața globală.

Printre aceștia se numără OpenAI, care a dezvăluit în iulie că testează o funcție de căutare în cadrul ChatGPT.

SearchGPT le permite oamenilor să caute pe internet punând întrebări unui chatbot și este testată de un număr limitat de utilizatori din Statele Unite ale Americii.

Valoarea OpenAI a crescut miercuri la 157 de miliarde de dolari, după ce a strâns 6,6 miliarde de dolari în ultima sa rundă de finanțare de la investitori de profil, inclusiv Microsoft.