Dezvăluiri în exclusivitate făcute de liderul AUR, George Simion, la Realitatea Plus. Invitat în emisiunea „România Suverană”, acesta a răspuns unor întrebări privind planurile sale, în special legate de dosarul Petrom.
Liderul AUR a răspuns unei serii de întrebări ale Alexandrei Păcuraru, legate atât de controversele care-l vizează, cât și de modul în care Simion, unul dintre puținii politicienii care s-a plasat ferm în favoarea demersului Realitatea Plus de recuperare a companiei Petrom.
Alexandra Păcuraru: Pe surse, se spune că există un pact AUR – PSD, pentru a scoate PNL de la guvernare. Este adevărat?
George Simion: Această rotativă ar trebui să se întâmple în luna mai. Noi nu vom participa la guvernare, pentru că avem o pondere care nu se va permite să schimbăm lucrurile. (…) Așadar, este exclus ca noi să intrăm într-o formulă de guvernare până nu avem 30% din voturile electoratului.
A. Păcuraru: Tot pe surse s-a spus că pe 10 august 2018 ați fost prezent la protestele din Piața Victoriei pentru a incita, la fel cum a procedat Mălin Bot?
G. Simion: Nu am participat la protestul din 10 august, eu timp de 7 ani, de când am terminat facultatea până am intrat în Parlament, m-am dedicat cauzei Basarabiei, așa că m-am ferit să fiu asociat cu alte cauze. Pe Mălin Bot l-am cunoscut strict din prisma acestui demers legat de Basarabia. Singurul eveniment la care am participat împreună cu M. Bot a fost cel de Chișinău, când am marcat 100 de ani de la Unirea. Atunci a și încurcat lucrurile, s-a dus la o statuie a lui Gorki si a zis că este a lui Stalin.
A. Păcuraru: Cum putem recupera Petrom pentru statul român?
G. Simion: La ședința Birului Permanent (de miercuri – N.R.) am solicitat să se pună pe ordinea de zi o inițiativă a senatoarei Diana Șoșoacă și care vizează să abroge legea de privatizare a Petrom. Pe de altă parte, nici nu știu dacă aceasta este cea mai bună cale. Noi, la AUR, în ultima lună am lucrat pe contract, cu o echipă de avocați condusă de Gheorghe Piperea și în acest sens avem nevoie de sprijin, inclusiv din partea Realitatea Media, singurul trust care pare să sprijine demersul. Ce avem de făcut ulterior? AUR trebuie să recupereze Petrom, dacă nu acum, atunci anul viitor. (…) O guvernare sănătoasă poate să retragă acordul de exploatare, iar din acel moment operațiunea de recuperare patrimoniului Petrom se poate derula mult mai ușor.