Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, a transmis, de Ziua Națională a României, un mesaj de unitate pentru români. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, liderul UNPR a declarat că românii au mare încredere în Armată și în Biserică.
„Cred ca pentru orice roman este o zi adevarata, o zi de sarbatoare. Este o zi in care trebuie sa fim mai uniti decat oricand, in care trebuie sa ne aducem aminte de cei care au putut sa faca posibil acest miracol – unirea romanilor. Sa ne gandim la militarii romani care si-au dat viata de-a lungul vremurilor, dar mai ales in Primul Razboi Mondial, sa nu uitam celebrele lupte de la Marasti, Marasesti si Oituz in care, prin sacrificiul militarilor romani, a fost posibil ca, astazi, sa sarbatorim, de 1 decembrie, ziua romanilor. Sa nu uitam ca intotdeauna romanii au avut incredere in Armata, Biserica, in militarul roman si in Dumnezeu. Cred ca este o zi de unitate, una in care trebuie sa fim increzatori si cred ca tot ceea ce ne desparte azi trebuie sa ne faca sa fim impreuna. Este un moment greu pentru intreaga lume cu aceasta pandemie, dar mai ales in Romania. Daca suntem uniti, putem depasi orice obstacol”, a spus Gabriel Oprea.
Intrebat cum ar caracteriza societatea actuala in care traim, Gabriel Oprea a replicat: „Romania, va spun ca militar, lider de partid, ca presedinte al acestei asociatii a militarilor si politistilor, e o tara sigura, membra NATO, are umbrela de securitate, mai ales in aceste vremuri grele, suntem membri ai Uniunii Europene, un proiect foarte bun. Dar trebuie sa fim noi ca natiune, trebuie sa fim demni, trebuie sa ne batem pentru ca natiunea romana trebuie sa mearga mai departe. Noi trebuie sa ne batem in aceste proiecte foarte bune pentru Romania. Romania este o natiune care trebuie sa se bata pentru drepturile ei. Romanii sunt oameni seriosi, se descurca oriunde in lume, sunt apreciati. Cred ca mai mult ca oricand acum, avand un guvern nou, condus de un militar cu doua partide puternice, cred ca trebuie sa fim increzatori, sa avem speranta ca, daca suntem uniti, putem sa depasim toate aceste obstacole si sa fim mandri ca suntem romani.”
Intrebat ce ar schimba in tara noastra, presedintele UNPR a explicat: „As vrea sa fiu optimist, normal ca trebuie sa schimbam multe. Stim foarte bine ce probleme ne asteapta, este aceasta pandemie, vine iarna, criza energetica… Sunt foarte multe probleme. O spun de Ziua Nationala, in care trebuie sa traim cu speranta si incredere ca, daca suntem uniti, putem depasi toate aceste obstacole. Este o zi de speranta si de unire pentru noi romanii.”
Sursa: Realitatea Din UNPR