Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat Crişul Repede, luni seară, în zona podului Carol I din municipiul Oradea. Salvatorii l-au găsit inconștient în apă, iar după ce a fost scos la mal, aceștia au încercat minute în șir să îl resusciteze. Efortul medicilor a fost însă în zadar, ei fiind nevoiți să declare decesul copilului.
În jurul orei 17.30, un apelant al numărului unic 112 a sesizat ISU „Crișana” cu privire la faptul că un băiat în vârstă de 14 ani a dispărut în apele Crişului Repede în zona podului Carol I din Oradea.
La locul indicat de apelant s-au deplasat de urgenţă pompierii militari paramedici, echipajele de căutare-salvare de la înec din cadrul Detaşamentelor I şi II Oradea, care au acţionat cu două bărci, fiind mobilizaţi totodată şi scafandrii Detaşamentului II, aceştia din urmă găsind minorul după aproximativ o oră de căutări”, a transmis Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.
Când salvatorii l-au găsit pe băiat, acesta era inconştient în apă şi l-au scos pe mal. Medicii au început de urgență manevrele de resuscitare.
„În ciuda eforturilor făcute de pompieri şi de echipajele medicale, băiatul a murit. „Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare, minorul nu a mai putut fi salvat, la ora 19.30 medicul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean prezent la faţa locului declarând decesul acestuia”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.
Sursa: Realitatea de Bihor