Peste 25 de pompieri militari bihoreni au intervenit în noaptea de duminică spre luni, 05 iulie, în localitatea Borș, pentru stingerea unui incendiu de amploare ce a afectat o gospodărie și un service auto.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu în localitatea Borș, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, la ora 23.29, apelantul semnalând faptul că arde un service auto.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, din care patru de stingere și unul de prim ajutor calificat și un echipaj din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Oradea.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului, arderea se manifesta violent și generalizat la o casă și la anexele din lemn lipite de aceasta, precum și la acoperișul unui service auto învecinat, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la întreaga stație de reparare și întreținere a autoturismelor.

Cei 27 de pompieri militari au acționat cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă, realizând trei dispozitive: două de stingere și unul de protecție a service-ului auto expus riscului de incendiere. Acțiunea de stingere, care a durat aproximativ 50 de minute, a fost îngreunată de suprafața mare de manifestare a flăcărilor și de existența numeroaselor materiale combustibile depozitate în cele două magazii din lemn și în casă, ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte și degajarea unei cantități mari de gaze și fum.

Incendiul, izbucnit la gospodărie și propagat la acoperișul service-ului auto, a fost stins în jurul orei 00.30, pompierii militari reușind să salveze service-ul auto aflat la aproximativ doi metri de focare și circa 180 de metri pătrați din acoperișul acestuia.

Ca urmare a producerii evenimentului au ars casa construită pe o suprafață de circa 70 de metri pătrați, construcțiile auxiliare din lemn, găini și 4 porci și aproximativ 60 de metri pătraţi din acoperișul service-ului auto, construit pe o suprafață de circa 240 de metri pătrați.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Imagine

Sursa: Realitatea de Bihor